Dărâmarea mitului numit Dinamo

Pe vremuri, în România, existau, în principal, două echipe, Steaua Bucureşti, care era a Armatei, şi Dinamo Bucureşti, care era a Ministerului de Interne. Marea majoritate a formaţiilor din primul eşalon valoric „gravitau” ca nişte „sateliţi” pe lângă aceste mari „planete” şi existau din „energia” furnizată de acestea. Am menţionat acest lucru din respect pentru echipa CSM Suceava, prima care a promovat în Divizia A şi care nu merita să retrogradeze la finele sezonului 1987-1988.

Una dintre marile forţe ale fotbalului românesc, Dinamo Bucureşti, se află acum într-o situaţie disperată, fiind aproape de retrogradare, lucru de neconceput în urmă cu câţiva ani. Să nu uităm faptul că Dinamo are în palmares 18 titluri de campioană, 13 Cupe ale României, două Supercupe şi o semifinală de Cupa Campionilor Europeni, mulţi dintre jucătorii acestui club fiind fotbalişti adevăraţi ai naţionalei României.

Nu punem tot pe seama principalului acţionar al echipei, care deşi şi-a pus pe cap o pălărie cam mare, este totuşi un investitor privat care se gândeşte, în general la profit. Ne vom întoarce la cei de jos, din teren, pe umerii cărora se clădeşte totul. Se pare că jucătorii de la Dinamo au uitat că viaţa este o luptă, iar fotbalul face parte din viaţă, şi cei care nu se bat pentru culorile clubului pe care-l reprezintă nu merită respectul publicului, şi mai ales al galeriei „câinilor roşii”, una dintre cele mai imaginative galerii din România. Este adevărat că există perioade negre în viaţa fiecărui jucător, şi în prezent se spune că jucătorii dinamovişti sunt blazaţi. Totuşi, se pare că o mare parte dintre ei sunt blazaţi din naştere şi nu au ce căuta la clubul Dinamo.

Trebuie să le reamintim tuturor celor care activează la Dinamo Bucureşti că dau dovadă de egoism şi nepăsare pentru că distrug visele unor copii care abia aşteptau să îmbrace când vor fi mari tricourile cu culorile alb-roşu.

Pentru cei de la Dinamo sau de la orice alt club de fotbal care nu dau dovadă de pic de mândrie în a-şi apăra culorile echipei la care evoluează le putem spune că oricând pot renunţa la jocul cu balonul rotund şi pot încerca ceva mai lejer, cum ar fi cântatul din drâmbă.

Înainte, era o cinste şi o bucurie să intri pe teren şi să joci în faţa părinţilor, a familiei, a vecinilor de cartier, a profesorilor şi a publicului din comunitatea locală şi victoria îţi umplea inima de satisfacţie. Acum, se pare că toţi puştii care se apucă de fotbal, la fel ca şi cei care au ajuns la marea performanţă, se gândesc doar la bani, maşini şi alte câştiguri, care de care mai efemere. Să mergi pe jos, prin centrul oraşului şi lumea să te recunoască şi să-şi aducă aminte cu plăcere de tine, este de departe cel mai bun lucru în această viaţă. Să rămâi în istorie ca patron al echipei care a retrogradat Dinamo sau a jucat în campionatul în care Dinamo a căzut în Liga a II-a este regretabil şi neproductiv pentru că nimeni nu are nevoie de oameni care nu se luptă pentru supravieţuire.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: