Cele zece facultăţi ale USV caută decani

Calendarul concursului pentru selectarea decanilor celor zece facultăţi ale Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a fost modificat printr-un ordin emis de rectorul Valentin Popa, acesta desfăşurându-se potrivit noii programări publicate pe pagina web a instituţiei academice, unde se vor găsi inclusiv planurile manageriale şi cv-urile candidaţilor. Conform unui comunicat de presă al USV, evaluaţi vor fi doar candidaţii care au avizul consiliului facultăţii, comisia de concurs fiind formată din rector şi cei patru prorectori. „Menţionăm faptul că membrii comisiei nu trebuie să fie în stare de incompatibilitate sau de conflict de interese, aşa cum au fost aceste stări definite prin Legea educaţiei naţionale şi Carta Universităţii «Ştefan cel Mare» din Suceava” precizează sursa citată.

În vederea selectării decanului unei facultăţi, fiecare membru al comisiei de concurs evaluează candidaţii, pe baza unor criterii, precum calitatea planului managerial; compatibilitatea planului managerial al candidatului cu planul managerial al rectorului; cunoştinţele privind Carta USV, Legea Educaţiei Naţionale, Metodologia de evaluare externă a ARACIS şi Planul managerial al rectorului; modul de relaţionare şi de comunicare, cât şi sub aspectul componenţei echipei propuse pentru conducerea facultăţii. Rezultatele concursului vor fi anunţate oficial pe site-ul www.usv.ro, la secţiunea „alegeri”. În cazul în care niciun candidat nu întruneşte calificativul admis la toate cele cinci criterii sau dacă nu există cel puţin doi candidaţi avizaţi de consiliul facultăţii, concursul va fi reluat, stabilindu-se un nou calendar.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: