Se va reveni la programul normal de dinainte de pandemie doar în secţiile care îngrijesc pacienţi non-Covid

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, medicul neurochirurg Anatolii Buzdugan, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că s-a luat decizia operării unor modificări în Regulamentul de organizare internă, în privinţa programului de lucru, pentru a uşura munca personalului şi pentru evitarea apariţiei suprasolicitării fizice şi psihice.

Medicul Anatolii Buzdugan a explicat că în comitetul director s-a luat decizia operării unor modificări în Regulamentul de organizare internă, tocmai „pentru a veni în întâmpinarea dorinţei colegilor de a modifica într-un aşa mod programul de lucru, pentru a le oferi posibilitatea să activeze fie în regim de ture, fie în regim de program normal”.

El a explicat că se va reveni la programul normal de dinainte de pandemie doar în secţiile care îngrijesc pacienţi non-Covid.

„În secţiile unde sunt îngrijiţi pacienţi Covid-19 şi în zona tampon, unde intensitatea muncii este mai mare şi riscul este mai mare, am stabilit ca programul normal pentru un număr de angajaţi să fie de la ora 8 la 15, după care vin alţi colegi de la ora 15 la ora 20, tot la program normal, după care garda va începe la ora 22 până la ora 8 dimineaţa, cu posibilitatea ca după gardă, cei care lucrează în secţiile Covid şi în zona tampon să plece acasă, în contul orelor suplimentare lucrate anterior, în toată perioada în care a fost o lipsă mare de personal” a explicat Buzdugan, care a subliniat că toate aceste modificări au fost operate pentru a uşura munca personalului medical şi pentru a se evita situaţiile de suprasolicitare fizică şi psihică.

Managerul SJU Suceava a spus că, marţi, în spital erau internaţi 113 pacienţi Covid, nu mai există niciun pacient ventilat mecanic, iar în ATI sunt internaţi 10 pacienţi.

El a adăugat că în momentul de faţă s-a revenit la situaţia favorabilă înregistrată în urmă cu trei săptămâni în privinţa numărului de cazuri de Covid internate, după ce recent, numărul acestora a crescut constant.

Managerul SJU Suceava şi-a exprimat speranţa că acest trend favorabil va continua, astfel încât să existe posibilitatea creşterii paletei serviciilor medicale pentru pacienţii cu afecţiuni non-Covid. (N.B.) 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: