Accident mai puţin obişnuit, la Suceava

Un adolescent şi-a fracturat o mână după ce o roată a bicicletei s-a desprins în mers

Un adolescent de 12 ani a ajuns la spital după un accident în trafic mai puţin obişnuit.

Duminică seara, băiatul se plimba cu bicicleta pe partea carosabilă, pe str. Pictor Şerban Rusu Arbore din municipiul Suceava.

La un moment dat, roata din faţă a bicicletei s-a desprins, moment în care biciclistul a căzut şi s-a lovit la braţul stâng.

De faţă au fost şi părinţii lui, care se deplasau pe trotuar pe lângă acesta. Ei au declarat că fiul lor nu a fost lovit, împins sau dezechilibrat în timpul deplasării, fiind vorba despre o autoaccidentare.

Adolescentul a fost preluat de un echipaj medical de urgenţă şi transportat la UPU a Spitalului Judeţean Suceava, unde, în urma evaluării medicale, a fost diagnosticat cu fractură a antebraţului stâng.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii „vătămare corporală din culpă”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI