Val de bătăi, sâmbătă seara, pe fondul consumului de alcool

Val de bătăi, sâmbătă seara, pe fondul consumului de alcool

Mai multe agresiuni s-au înregistrat sâmbătă seara, în localităţi ale judeţului, bătăile fiind generate de conflicte spontane pe fondul consumului de alcool.

Astfel, sâmbătă seara, poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Gura Humorului au fost sesizaţi prin 112 de un bărbat din comuna Păltinoasa, cu privire la faptul că a fost agresat. Acesta a declarat că în jurul orei 19.30 se afla pe uliţa satului Capu Codrului, îndreptându-se spre domiciliul său, când s-a întâlnit cu un bărbat din Berchişeşti, cu care s-a luat la ceartă. Din cauză că ambii se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, cearta a degenerat, iar bărbatul din Berchişeşti l-a lovit cu pumnii peste cap pe celălalt. Bărbatul lovit nu a solicitat intervenţia ambulanţei la faţa locului, menţionând că nu este necesar. Dar s-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”.

În jurul orei 21, un bărbat din Dumbrăveni s-a deplasat la un magazin din comună, unde s-a întâlnit cu un consătean. Pe fondul unui conflict spontan, generat de consumul de băuturi alcoolice, între aceştia au început nişte discuţii în contradictoriu, iar la un moment dat primul bărbat a fost lovit cu pumnul în zona feţei de celălalt. Bărbatul lovit a fost preluat de un echipaj din cadrul SAJ Suceava, care la transportat la Spitalul Judeţean, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Şi în acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii „lovire sau alte violenţe”.

În jurul orei 22, în timp ce un bărbat din comuna Bălcăuţi se afla în faţa terasei unui bar situat în centrul localităţii, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de băuturi alcoolice, a fost lovit cu pumnii în zona feţei de un bărbat împreună cu care a consumat alcool. Cel agresat a fost găsit de poliţişti la locuinţa sa, ocazie cu care s-a constatat că se afla în stare de ebrietate şi nu a putut să ofere mai multe detalii cu privire la agresiune. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă, care i-a acordat îngrijiri medicale, stabilind totodată diagnosticul preliminar „escoriaţii la nivelul feţei”. Bărbatul agresat a refuzat transportul la spital. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii „lovire sau alte violenţe”.

Dus la Poliţie în cătuşe

La ora 23, lucrătorii din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi au fost sesizaţi de un bărbat de 56 de ani din Rădăuţi că a fost ameninţat de cumnatul lui, care i-a distrus mai multe bunuri prin casă. Poliţiştii au constatat că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, cumnatul reclamantului a răvăşit şi distrus mai multe bunuri din locuinţă, iar ulterior a adresat ameninţări cu acte de violenţă cumnatului său. Întrucât la sosirea echipajului de poliţie la faţa locului agresorul se manifesta agresiv, acesta a fost încătuşat şi condus la sediul poliţiei, ulterior transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi – Secţia Psihiatrie, unde a rămas internat.

A fost completat formularul de evaluare a riscului, rezultând că există risc iminent asupra integrităţii şi vieţii victimei, astfel că s-a impus emiterea unui ordin de protecţie provizoriu.

În acest caz s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor „violenţă în familie” şi „ameninţare”. (N.B.) 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI