Povestea mea

N-am vrut să apar la „De vorbă cu cititorii”, ca să nu risc ironiile domnului Lazăr, dar am simţit nevoia să vă povestesc viaţa mea, pentru ca nimeni să nu-mi calce pe urme.

Mă numesc Dorina, sunt studentă în ultimul an la o facultate din Suceava, specialitatea chiar nu are importanţă.

Provin dintr-o familie de intelectuali, nu am fraţi, nici surori, fiind singură la părinţi şi, de aceea, am fost cam alintată. Am o fire romantică şi mereu am visat să fiu cu serviciul undeva în natură, printre flori şi ciripit de păsărele, dar viaţa mi-a rezervat altceva.

Acum un an l-am cunoscut pe Paul, un băiat ceva mai mare ca mine, de profesie inginer, el fiind de undeva din Oltenia. I-a plăcut în Bucovina, spunea el, unde totul este verde, iar liniştea îţi zgârie urechile, şi a decis să rămână în Capitala lui Ştefan Vodă.

Ne-am împrietenit în timp, nu dintr-o dată, părea aşezat şi cu gânduri serioase, de căsătorie, deşi eu nu i-am sugerat niciodată că m-ar interesa să fiu mireasă. Dar el o ţinea una şi bună: să mergem în faţa altarului, dacă sunt fecioară şi îl iubesc cu toată fiinţa mea.

Din nefericire, nu îndeplineam niciuna din cele două condiţii, aşa că m-am eschivat cât am putut, deşi o discuţie între noi, sinceră şi la obiect, se impunea mai mult ca oricând şi ar fi fost utilă. Dar, aşa cum spuneam, era oltean şi avea ideile lui fixe, pe care nu puteam să i le schimb. Apoi, într-o zi, văzând că îl duc cu zăhărelul, de fapt îi respinsesem delicat doar oferta matrimonială, dar nu accepta realitatea, m-a ameninţat că o să mă facă de râsul târgului, fiindcă el nu depinde de capriciile unei fuste, ţinute în puf de părinţi.

Nu l-am luat în serios, credeam că blufează, dar a venit şi surpriza când, într-o zi, câteva săptămâni mai târziu, am găsit pe marginea patului din camera mea o rochie de mireasă şi un bilet pe care scria: Te rog, îmbrac-o, vin la ora patru să-ţi fac câteva poze pentru un album.

Aşa am făcut, numai că la ora respectivă au venit doi agenţi de la un magazin din oraş, însoţiţi de un echipaj de poliţie, m-au luat pe sus şi m-au dus direct la Secţie, sub acuzaţia de furt. Cică aş fi sustras rochia, motivând că vreau să o probez.

După două zile de umblătură, emoţii şi ruşine, mi-am dovedit într-un final nevinovăţia, dar, în campus, colegii mă numeau deja „mireasa în zeghe”.

Acest episod jenant a fost regizat de iubitul meu cu gânduri serioase, domnul Paul, care s-a dovedit a fi un om cinic, paranoic, lipsit de orice bun-simţ. Bine că i-am refuzat oferta, fiindcă numai Dumnezeu ştie ce mă aştepta dacă în noaptea nunţii ar fi aflat că nu a fost primul.

Ce trebuie să înţelegeţi din păţania mea? Că nu este indicat să vă grăbiţi la Starea Civilă şi nici la biserică, dacă nu aţi rezolvat cu partenerul toate problemele legate de trecut. Riscaţi, ca mine, şi nu se ştie dacă o să aveţi alibi pentru toate acuzele care o să vi se pună în cârcă.

De ruşine, iau în calcul acum mutatul din Suceava şi, de ce nu, chiar schimbarea numelui. Pe domnul inginer l-am dat în judecată, dar ştiţi cum este la noi: întâi te murdăreşte cu noroi, iar după un deceniu Justiţia te disculpă.

Vreau să-mi reiau viaţa de dinainte de momentul H, să nu mă ascund de nimeni, să nu dau socoteală unui stăpân şi nu ştiu cum să o fac. Deocamdată, îmi ling rănile şi cuget asupra momentului când am lăsat garda jos.

 Cu drag,

a voastră prietenă, D.I.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: