Un bărbat din Vereşti şi-a pierdut viaţa în urma unui accident de muncă, care s-a produs marţi seara, pe drumul sătesc din satul Fântânele al comunei cu acelaşi nume.
Bărbatul era angajat cu acte în regulă la o companie din Botoşani. Conform relatărilor colegilor săi, bărbatul de 40 de ani a fost electrocutat pe un stâlp, în timp ce încerca să decupleze un amplificator, fiind urcat pe o scară de aluminiu şi prins cu o centură.
După ce a fost electrocutat, bărbatul a rămas atârnat acolo, după care colegii l-au coborât pe sol. Tot ei au încercat să efectueze manevre de resuscitare. Ulterior, medicii ajunşi la faţa locului au constatat decesul.
S-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor „ucidere din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” şi „nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”. (N.B.)

























Comentarii