La sfârşitul săptămânii trecute, la sediul Federaţiei Române de Fotbal, a avut loc tragerea la sorţi a meciurilor de baraj pentru promovarea în eşalonul al treilea. Reprezentanta judeţului Suceava, Siretul Dolhasca, va avea ca adversare în grupă echipele campioane din judeţele Neamţ şi Iaşi.
„Siretul Dolhasca este cu siguranţă campioana judeţului Suceava după ce AJF Suceava a suspendat definitiv, încă din luna aprilie, campionatele judeţene pe care le conduce, formaţiile care vor reprezenta judeţele Neamţ şi Iaşi nefiind stabilite încă.
Aşa stând deocamdată lucrurile, nu se ştie cine vor fi oponentele grupării din Dolhasca, însă după părerea mea va fi greu să mai poată fi duse la bun sfârşit campionatele Ligii a IV-a şi la Neamţ, şi la Iaşi.
În acest moment, în întrecerea ieşeană, după disputarea a 17 etape conduce Unirea Mirceşti, cu un avans de cinci puncte faţă de Victoria Leţcani. La Neamţ, sistemul competiţional este puţin mai complicat, formaţiile participante fiind structurate în două serii. În prima serie, Bradul Borca şi Speranţa Răuceşti sunt la egalitate de puncte în fruntea ierarhiei după consumarea a 13 runde, în vreme ce în Seria a II-a, Victoria Horia este lider detaşat. Probabil că se vor organiza meciuri de baraj pentru desemnarea echipei campioane. Cert este că sorţii au fost buni cu noi şi avem încredere că Siretul Dolhasca poate deveni a patra echipă suceveană de pe tabloul Ligii a III-a.
În opinia mea era mult mai complicat pentru reprezentanta judeţului nostru să se confrunte cu echipe din Botoşani sau Bacău”, a declarat Ciprian Anton, preşedintele AJF Suceava.
Conform Hotărârii Comitetului de Urgenţă al FRF, vor promova din Liga a IV-a în Liga a III-a 14 echipe câştigătoare ale minigrupelor de baraj în trei dintre cele 42 de campioane judeţene declarate de Asociaţiile Judeţene de Fotbal şi de Asociaţia Municipală de Fotbal Bucureşti. Respectiva hotărâre prevede că fiecare echipă va disputa un singur joc împotriva fiecăreia dintre celelalte două echipe din minigrupă, în cadrul unui turneu care se va desfăşura pe teren neutru, în intervalul 1-9 august.
În cazul în care o echipă situată pe locul întâi într-o minigrupă din cadrul barajului de promovare în Liga 3 nu se înscrie în competiţie, nu îndeplineşte condiţiile de participare sau se retrage înainte de începerea competiţiei Liga a III-a sezonul 2020-2021, locul vacant astfel apărut va fi completat cu echipa situată pe locul 2 în minigrupa respectivă.




























Comentarii