Sfinţirea bisericii Mănăstirii Humor

În Duminica I după Rusalii, a Tuturor Sfinţilor, din 14 iunie 2020, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Radăuţilor, a sfinţit Biserica Mănăstirii Humor, aflată la finalizarea unui amplu proces de restaurare.

Sfinţirea Sfântului Altar al mănăstirii s-a făcut în prezenţa a sute de credincioşi, veniţi din parohie şi din împrejurimi, care au respectat cu stricteţe dispoziţiile de distanţare fizică din curtea aşezământului monahal.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Damaschin în sobor de preoţi şi diaconi, pe o scenă special amenajată în incinta mănăstirii.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de seminarişti.

La finalul serviciului divin s-a făcut un Trisaghion întru pomenirea ÎPS Părinte Pimen Suceveanul, trecut la cele veşnice pe data de 20 mai 2020.

Conform datinii din Bucovina, toţi creştinii prezenţi la sărbătoare au trecut prin Sfântul Altar, pentru ajutor şi binecuvântare.

 Mănăstirea Humor se află aşezată în satul din comuna omonimă şi a fost înălţată în 1530, de marele logofăt Toader Bubuiog.

Aici se păstrează Tetraevangheliarul de la Humor, dăruit mănăstirii de Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, în care se află primul portret laic al domnitorului.

În anul 1993, UNESCO include Mănăstirea Humor pe lista patrimoniului cultural mondial, în „grupul bisericilor pictate din nordul Moldovei”. (C.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: