Marius Ursaciuc estimează o scădere a veniturilor Primăriei Gura Humorului cu circa 50%

  > Edilul-şef anunţă contractarea unui credit de 10 milioane de lei pentru cofinanţarea celor nouă proiecte europene aflate în derulare

Primarul oraşului Gura Humorului, Marius Urasciuc, a declarat, miercuri, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, că veniturile bugetare ale oraşului vor scădea în acest an cu circa 50%, iar pentru asigurarea cofinanţării la proiectele cu finanţare europeană a început procedurile pentru contractarea unui credit de 10 milioane de lei.

Ursaciuc a explicat că oraşul Gura Humorului este în situaţia oricărei localităţi din Europa care are 40% din activitatea economică bazată pe turism.

„Încă din luna aprilie am estimat o scădere a veniturilor bugetare cam de 50 la sută pentru anul acesta. Am luat toate măsurile necesare să putem contracta un credit de 10 milioane de lei, astfel încât, chiar cu scăderea veniturilor cu 50%, toate proiectele pe care le avem să poată fi continuate” a spus Ursaciuc.

El a menţionat că acest credit este numai pentru investiţii.

„Sunt foarte multe proiecte în derulare în acest moment în Gura Humorului, toate pe fonduri europene. Avem nevoie de cofinanţare şi, în plus, ne mai apar şi neprevăzute, de genul reţelei de alimentare cu apă, dar avem posibilitatea să facem faţă, cel puţin financiar, la aceste provocări. E clar, va fi un an în care veniturile vor fi mult mai mici şi cheltuielile mai mari decât cele preconizate” a declarat Marius Ursaciuc.

El a spus că acest credit este soluţia pentru a asigura cofinanţarea proiectelor. Creditul este pe 10 ani, cu un an de graţie, iar norocul a făcut ca oraşul să fi încheiat rambursarea unui credit asemănător, astfel încât gradul de îndatorare nu a fost modificat.

Primarul a explicat că în cazul în care vor exista fonduri provenite din rectificări bugetare se vor trage mai puţini bani din acest credit.

Durează 5 ani până se văd primele rezultate

În prezent sunt în derulare investiţii în infrastructura oraşului, turistică, rutieră şi culturală, de 31,5 milioane de euro, a menţionat Ursaciuc, care a adăugat că investiţii de aproape 20 de milioane de euro încep acum.

„Accesarea fondurilor europene nu înseamnă că te duci la un ghişeu, spui cum te cheamă, ceri bani şi ei îţi dau. E un pic mai mult. E o muncă de 5 ani până când încep să se vadă primele rezultate. Poate că am greşit că am accesat foarte multe proiecte care, din nefericire, toate au fost lansate odată şi, din fericire pentru noi, au fost şi câştigate toate. Acum avem nouă proiecte care se desfăşoară simultan” a spus primarul.

El a estimat că până la sfârşitul anului 2021 vor fi puse şi ultimele piese la proiectul „Gura Humorului – alt oraş”, pentru că prin aceste proiecte este construit „un nou oraş”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI