Ziua Culturii Fălticenene

Ziua Culturii Fălticenene va fi marcată printr-un spectacol de muzică folk şi poezie, în parcarea din faţa Sălii „Draga Olteanu Matei” (lângă Clubul Copiilor), luni, 15 iunie, de la ora 19.

Faţă de anii precedenţi, când manifestarea reunea sute de participanţi şi avea două componente, slujba de pomenire a personalităţilor fălticenene, oficiată de un sobor de preoţi, în primii ani la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, iar de anul trecut la Catedrala „Învierea Domnului”, şi partea culturală, care includea spectacole, anul acesta Ziua Culturii Fălticenene va fi marcată doar printr-o scurtă istorie a folkului românesc realizată de Puiu Creţu, unul din trubadurii folkului românesc, şi trupa Tandem. Preotul Liviu Mihăilă, preşedintele Asociaţiei „Fălticeni Cultural”, organizatorul evenimentului, ne-a informat că locurile vor fi disponibile doar pe scaune ce vor păstra distanţa de 2 metri între ele.

Prima pomenire a personalităţilor fălticenene a fost organizată în 2011

„Pe 15 iunie, începând din anul 2011, când am pornit prima ediţie a Festivalului Birlic, am organizat şi o primă pomenire a personalităţilor fălticenene. De atunci, această zi importantă pentru noi, românii, ziua în care a încetat din viaţă Luceafărul poeziei româneşti, poetul Mihai Eminescu, s-a transformat în Ziua Culturii Fălticenene, pentru că, pe lângă Mihai Eminescu, ne aducem aminte de marii oameni de cultură. Anul acesta este cu totul altceva. Dacă anul trecut am reuşit o înfrăţire între Asociaţia «Fălticeni Cultural» şi Comunitatea Evreilor, pentru că oraşul Fălticeni este întemeiat de evrei şi pentru mult timp ei au constituit populaţia majoritară a oraşului, au dat ora exactă şi startul în cultura fălticeneană şi drept recunoştinţă am redeschis pentru public Sinagoga Mare din Fălticeni, anul acesta trebuie să ţinem cont de măsurile care trebuie luate şi suntem nevoiţi să ne limităm la un spectacol în aer liber, cu păstrarea unei distanţe sociale. Vom avea scaune care vor fi puse la o distanţă de 2 metri între ele. Intrarea este liberă, aşa cum a fost la toate manifestările organizate de Asociaţia «Fălticeni Cultural»” ne-a spus pr. Liviu Mihăilă.

Din bogata galerie a oamenilor de cultură şi a oamenilor de ştiinţă români care s-au născut, au locuit, au studiat ori au creat în acest oraş, preoţii au pomenit peste 60 de nume, printre ei numărându-se scriitorii Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Eugen Lovinescu, Monica Lovinescu, Nicu Gane, Nicolae Labiş, Artur Gorovei, sculptorul Ion Irimescu, pictorul Aurel Băeşu, academicienii Mihai Băcescu şi Constantin Ciopraga, actorii Matei Millo şi Grigore Vasiliu Birlic, oamenii de ştiinţă ing. Dimitrie Leonida, prof. Vasile Ciurea, Sofia Ionescu Ogrezeanu, prima femeie neurochirurg din lume, Angela Lefterescu, prima femeie comandant de navă din marina românească, Sofia Cocea, prima femeie gazetar din România.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI