ÎPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor

Personalitatea ÎPS Pimen mi-a marcat viaţa, lăsându-mă sub povara unei datorii neîmplinite, pentru care puţine şanse mai am să o împlinesc. Mă lupt totuşi cu slăbiciunile trupului şi vârstei, încercând să las urmaşilor unele confesiuni cu privire la ceasuri de taină de care m-am bucurat cu vrednicul ierarh al bisericii noastre, în vremuri confuze pentru marea majoritate a confraţilor români, într-o lucrare mai amplă, pe care sper s-o închei în timp util. Până atunci, v-aş fi recunoscător dacă veţi publica în paginile cotidianului „Crai nou” rândurile de mai jos.

Într-o viaţă de om, am tot căutat să desluşesc care au fost cauzele ce ne-au ţinut mai bine de jumătate de veac în coada Europei. Pasionat de istoria României, nu mi-a scăpat nimic din parcursul neamului nostru pe acest tărâm binecuvântat de Dumnezeu în bogăţie şi frumuseţe. Dar dacă până la al Doilea Război Mondial ţara a ieşit mai mult sau mai puţin onorabil din avatarurile vremurilor, după abdicarea Regelui Mihai i-a fost dat poporului român ca până în ziua de astăzi să stea tot în coada Europei. De aceea, cu o experienţă de viaţă destul de consistentă pe plan social, şi chiar ştiinţific, am tot căutat să identific cauza cauzelor. Mi s-a luminat mintea după ce am parcurs cele zece volume ale lucrării „Morminte fără cruci” în care autorul, Cicerone Ioaniţoiu, fost secretar al PN, a rememorat figurile personalităţilor ucise de comunişti în puşcării. La un raţionament simplu, dacă România pornea după al Doilea Război Mondial cu oamenii politici, cu intelectualii, profesori, ingineri, medici, ofiţeri etc. care au murit în puşcăriile comuniste, uşor de dedus că România era, astăzi, economic şi politic, cel puţin la nivelul Franţei.

Poporul român şi-a pierdut busola după ce marile personalităţi, faruri de lumină ale neamului, s-au stins într-o propagandă fără limite în agresivitate de dezinformare, denigrare şi falsificare a istoriei. Cei mai cinstiţi dintre români, cei mai capabili, cei mai virtuoşi au pierit în cele mai groaznice chinuri, amplificate pe măsura popularităţii lor. Iuliu Maniu, unul dintre principalii făuritori ai României Mari, a murit în puşcăria de la Sighetul Marmaţiei, mâncat de viu de viermi în ultimii doi ani de penitenţă, şi a sfârşit aruncat în cimitirul săracilor, fără să se ştie nici azi unde-i sunt osemintele. Eroii noştri, unul după altul, au fost scoşi din memoria poporului român, acoperiţi de denigrare, minciună şi calomnie, într-o propagandă organizată cum n-a fost alta în Europa.

 Mişcarea de la 1989 a reaprins noi speranţe în conştiinţa poporului român. Martirii neamului au început să fie reactivaţi de memoria colectivă şi pomenirea lor a dezamorsat dorinţa de răzbunare a noilor generaţii. Dar dacă cei morţi au fost lăsaţi să-şi doarmă somnul de veci, aceeaşi propagandă kaghebistă s-a dezlănţuit împotriva celor puţini ce au mai rămas în viaţă. Aceleaşi metode practicate sub dominaţia rusească, aceleaşi practici întreţinute de specialiştii KGB-ului rusesc, cu scopul precis de a bloca orice restabilire a adevărului, orice repunere în drepturi a păgubiţilor comunismului, orice încercare de redobândire a demnităţii umane. După ce foştii comunişti, în disperarea de a păstra puterea, au masacrat peste 1000 de tineri la Revoluţie doar pentru a fabrica un fals erou, Ion Iliescu, cu care să câştige alegerile, defăimarea eroilor supravieţuitori a devenit mijlocul principal de a bloca aflarea adevărului.

 Parcurgând drumul până la primele demnităţi în stat, am avut şansa să cunosc şi să analizez toată făcătura de denigrare a eroilor supravieţuitori; în preajma unora mi-a fost dat să-mi trăiesc şi 15 ani de viaţă. Aşa am înţeles că eşalonul doi al puterii comuniste, revenind la putere, a căutat, cu orice preţ, ca valorile morale, creştine, patriotice ale poporului român să fi secat odată pentru totdeauna.

Încă din zilele Revoluţiei, inamicul public numărul unu a devenit astfel Corneliu Coposu. Secretar personal al marelui Iuliu Maniu, cu 17 ani de puşcărie în regim de exterminare, un om de o cultură excepţională şi un mare patriot, avea cu ce să provoace îngrijorarea noii puteri. Mai ales că s-a declarat făţiş adept al monarhiei constituţionale, admirator şi susţinător devotat al Regelui Mihai. Au urmat foştii deţinuţi politici, mărturii vii ale penitenţei sălbatice din puşcăriile comuniste, şi s-a continuat cu toate personalităţile care au înfruntat într-un fel sau altul noua putere.

Ţinta minciunilor şi calomniilor

Biserica ortodoxă, după suprimarea bisericii greco-catolice, a fost îngenuncheată în cea mare parte de regimul comunist. Ierarhii bisericii ortodoxe au trecut la colaborare cu puterea comunistă, colaborare continuată şi după Revoluţie. Puţini au fost preoţii care s-au detaşat de regimul neocomunist. Figura cea mai marcantă din rândurile ierarhiilor bisericii care a depăşit slugărnicia faţă de regim a fost ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi al Rădăuţilor. Atitudinea înaltului prelat față de noua putere ne-a apropiat până la o strânsă prietenie şi devotament, simţindu-l duhovnicul meu. După 1990, ÎPS Pimen a fost singurul ierarh care a revendicat bunurile bisericeşti confiscate de comunişti, consacrate în Fondul Bisericii Ortodoxe din Bucovina, compus la data revendicării din 190 de mii ha pădure şi numeroase construcţii şi valori de patrimoniu. După dispute şi procese care nu s-au terminat nici astăzi, cu acte autentice şi documente istorice falsificate, cu funcţionari corupţi şi hotărâri judecătoreşti comandate, Înaltul Pimen a devenit ţinta minciunilor, calomniilor, abuzurilor din partea potentaţilor zilei şi slugilor lor. Ultima calomnie, care nu l-a ocolit nici în ultimul drum spre Bucureşti, a fost cea de turnător la securitate, pe care o vom lămuri pe scurt, în cele ce urmează.

Părintele Pimen a plecat la Domnul şi Domnul l-a primit cu braţele deschise, chiar înainte ca ţara să sărbătorească înălţarea la cer a lui Iisus Hristos. A plecat senin, vesel, cu umor, cu dragoste de oameni, împăcat cu toată lumea. Modul în care şi-a încheiat trecerea prin această lume probează definitiv un preot cu har, un patriot cum rar mai întâlneşti astăzi, un mare caracter. Cei care l-au condus pe ultimul drum, de aproape sau de la distanţă, cum au impus vremurile, au datoria măcar acum să lămurească două probleme care au agitat societatea românească. Cum am fost cel mai implicat în aceste două mari probleme, mă simt primul dator să aduc lămuririle necesare.

 Mai întâi, calificativul de „colaborator al securităţii” pe care i l-au atribuit CNSAS şi instanţa de judecată. După aceste verdicte de la organele abilitate, toţi specialiştii în dezinformare s-au grăbit să arunce anatema asupra celui mai cinstit om pe care l-am cunoscut în vremurile noastre tulburi. Mă simt competent în materie să mă pronunţ, cel mai competent, întrucât sunt cel care am trecut legea privind accesul la dosarele securităţii prin parlament, am condus dezbaterile în Camera Deputaţilor şi în şedinţele comune folosind legislaţia comparată din fostele ţări comuniste. În plus, eu însumi am fost acuzat public de colaborare cu securitatea fără ca organele statului competente sau calomniatorii de serviciu să poată face vreo dovadă.

Ca o constatare generală, cea mai amară în societatea românească post-revoluţionară, cum am mai precizat, oamenii cei mai cinstiţi, cei mai curaţi, au fost şi cei mai atacaţi. Cei mai vocali erau tocmai cei mai pătaţi care, într-o trecere la o democraţie reală, trebuia să răspundă şi juridic în faţa poporului român.

În ce a constat colaborarea cu securitatea a ÎPS Pimen?

Ca să fiu mai precis, amintesc deplasarea pe care am organizat-o în Germania la arhivele Stasi cu un grup de ziarişti şi oameni politici români. Între ziarişti, îi amintesc pe răposatul Dumitru Tinu, regretatul Romulus Rusan, vivacele Cornel Nistorescu şi alţii de aceeaşi talie. Într-o dezbatere cu părintele Gauck, viitorul preşedinte al Germaniei, am stabilit drept criteriu de bază în calificarea colaboratorilor securităţii comuniste informaţiile date despre o altă persoană sinistrului organ care au adus sau erau menite să aducă prejudicii altor persoane, încălcându-le drepturile fundamentale. Or, niciunde nu s-a dovedit o asemenea situaţie, fapt pe care şi-au întemeiat apărarea şi avocaţii Înaltului. Mergând însă mai departe, ÎPS Pimen n-a semnat niciun angajament la securitate, nu s-a oferit în vreun fel să colaboreze cu ofiţeri de securitate, nu a pus nici o persoană în situaţii delicate în raport cu organele statului comunist.

„Om de cultură, iubit de enoriaşi, mare patriot, iubeşte ţara, dar urăşte regimul”

Pe scurt, desemnarea lui drept colaborator s-a făcut plecând de la funcţia de ghid pe care multă vreme a îndeplinit-o la Mânăstirea Putna. Fiecare vizitator era adus la harta României Mari, informându-l asupra raptului teritorial săvârşit de marele vecin de la răsărit. Securitatea, ca să justifice rolul, l-a avertizat că prin atitudinea lui poate afecta relaţiile dintre România şi URSS, ameninţându-l cu îndepărtarea lui din acest post. Asta l-a determinat să ajungă până la Ceauşescu, care, ascultându-l, i-a dat toată dezlegarea să continuie activitatea de ghid în stilul de până atunci, care era pe linia conducerii partidului. Surprinşi, ofiţerii de securitate care l-au abordat au înţeles că este sub protecţia lui Ceauşescu şi i-au propus o deplasare în SUA şi Canada, unde să inspecteze parohiile ortodoxe, subordonate Patriarhiei de la Bucureşti. Întors în ţară avea să fie interpelat asupra discuţiilor purtate cu preoţii din străinătate şi în special asupra atitudinii acestora faţă de conducerea ţării. În vreo opt cazuri în care a răspuns, replica episcopului era aceeaşi: „Om de cultură, iubit de enoriaşi, mare patriot, iubeşte ţara, dar urăşte regimul”. Această informaţie am preluat-o direct de la prelat. „Cum puteam eu, preot, să mint când toată lumea ura conducerea ţării. Şi apoi, cei la care m-am referit erau deja cetăţeni străini şi nu mai puteau fi traşi la răspundere de cei din ţară. Faţă de această atitudine a prelatului, ministrul adjunct de interne de la acea dată, prin ordin scris, a dispus radierea lui Vasile Zainea de pe lista colaboratorilor pentru că nu şi-a dovedit cu nimic aptitudinile pentru o asemenea funcţie.

În concluzie, securitatea l-a descalificat pe ÎPS Pimen ca posibil securist şi organul specializat CNSAS, confirmat de instanţele de judecată, l-au calificat drept securist. Comanda politico-mafiotă în această problemă este clară.

Cu dosarul ÎPS Pimen, pe masă, invit la o dezbatere publică pe oricine se crede competent în a mai susţine această ticăloşie, spre ruşinea neamului românesc. Aştept să apară patrioţii şi-i asigur că mi-am stabilit o profesiune de credinţă pentru restul vieţii în a restabili adevărul asupra acestui Părinte al poporului român.

A plecat la Domnul iertând pe toată lumea

Pe aceeaşi linie a mers şi retrocedarea Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina. Cel mai modest jurist, în pregătire, poate înţelege că judecata finală la Curtea de Apel Cluj şi Înalta Curte de Casaţie, pe acţiunea de retrocedare a Fondului a fost soluţionată de asemenea la comandă sub presiunea structurilor mafiote care şi-au adeservit exploatarea pădurilor propriilor interese. Din păcate, membrii BOR l-au lăsat singur, colaborând cu politicieni corupţi care şi-au plătit serviciile finanţând construcţia Catedralei Mântuirii Neamului. Îmi exprim credinţa că ambele cauze vor fi rejudecate şi adevărul restabilit. Până atunci, îi invit pe toţi cei care s-au oprit asupra personalităţii marelui preot să citească cu atenţie aceste dosare, care sunt publice, înainte de a se mai pronunţa. E de ajuns, cred, să mai adaug că argumentul Regiei Naţionale a Pădurilor împotriva restituirii Fondului Bisericesc a fost calitatea de administrator şi nu de proprietar înainte de război. Or, prin lege, terenurile care au fost date în folosinţă unităţilor de cult au fost trecute în proprietate, cu excepţia fondului bisericesc.

ÎPS Pimen a plecat la Domnul iertând pe toată lumea, lăsând urmaşilor sarcina de a rezolva aceste două mari probleme de interes naţional.

VASILE LUPU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: