În organizarea Muzeului Naţional al Bucovinei

Primul eveniment în aer liber organizat după starea de urgenţă

> Aproape 20 de interpreţi vor aduce în faţa publicului momente de folclor şi muzică clasică

După mai bine de două luni de la suspendarea activităţii cu publicul, Muzeul Naţional al Bucovinei şi Centrul Cultural „Bucovina” invită publicul sucevean la o serie de minispectacole în cadrul proiectului intitulat „Dor de viaţă, dor de cântec. De Rusalii în muzee”.

Spectacolele vor avea loc în paralel, în intervalul 5-7 iunie, la Muzeul Satului Bucovinean şi în curtea interioară a Cetăţii de Scaun a Sucevei.

Astfel, începând cu ora 13, la Muzeul Satului Bucovinean, Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” aduce în faţa publicului momente folclorice susţinute de interpreţii: Lucica Păltineanu, Marian Gogan, George Finiş, Rodica Andronic, Nicolae Vieru, Dinu Croitor, Constantin Pascal, Adrian Semeniuc, Dan Decebal Chitic, Cosmin Croitor, Vlad Dochiţa, Leonard Raicu.

Tot cu începere la ora 13, în curtea interioară a Cetăţii, artiştii Diana Păstru, Johannes Onesciuc, Emil Lupu şi Ionuţ Ţanţa vor delecta publicul cu lucrări celebre de muzică clasică şi caffe-concert.

Cele două instituţii au luat toate măsurile sanitare şi de distanţare pentru ca spectacolele să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, atât pentru publicul vizitator, pentru artiştii care susţin spectacolele, cât şi pentru angajaţii proprii. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: