Poliţiştii au patrulat pe străzile Sucevei, verificând activitatea teraselor şi respectarea măsurilor de protecţie

În perioada 30 mai – 2 iunie, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică Suceava au patrulat pe străzile municipiului cu scopul de a asigura un climat de ordine şi siguranţă publică şi pentru combaterea faptelor de cerşetorie şi vagabondaj, precum şi pe linia prevenirii faptelor cu violenţă în zona parcurilor, în special în condiţiile relaxării măsurilor restrictive impuse în ultima perioadă.

Potrivit IPJ Suceava, poliţiştii au mai verificat respectarea măsurilor de protecţie a sucevenilor, precum şi activitatea teraselor. Ni s-a precizat că activităţile au avut în primul rând un scop preventiv, urmărindu-se cu precădere respectarea regulilor de convieţuire socială şi respectarea normelor impuse în contextul Covid-19.

În cadrul acţiunii au fost legitimate 129 de persoane şi au fost verificaţi nouă agenţi de pază de la terase şi alte locaţii. Totodată, au fost aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 12.415 lei.

La acţiune au participat, zilnic, 16 poliţişti, dintre care 10 poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică şi şase lucrători din cadrul Poliţiei Locale Suceava, ei acţionând cu cinci autospeciale din dotarea celor două structuri implicate.

IPJ precizează că poliţiştii au purtat discuţii în special cu persoanele vârstnice, fiindu-le explicată utilitatea purtării măştilor de protecţie în spaţii închise şi necesitatea respectării măsurilor de distanţare socială. Câtorva persoane vârstnice cu probleme financiare, identificate în cadrul acţiunii, poliţiştii le-au făcut şi mici surprize plăcute, oferindu-le măşti şi mănuşi de protecţie, dar şi produse alimentare de strictă necesitate. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: