Prefectura Suceava:

Pentru cele 90.000 de persoane vulnerabile din judeţ sunt necesare 4,5 milioane de măşti de protecţie

> Datele au fost transmise către Ministerul Sănătăţii

Prefectura Suceava a anunţat, ieri, că a identificat şi transmis către Ministerul Sănătăţii necesarul de măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate de pe raza judeţului.

Conform datelor centralizate de la cele 114 unităţi administrativ-teritoriale de pe raza judeţului Suceava, în total sunt necesare 4.500.000 măşti de protecţie, respectiv câte 50 de măşti de protecţie pentru 90.000 de persoane vulnerabile.

Sursa menţionează că măştile de protecţie vor fi distribuite beneficiarilor de către autorităţile publice locale, cu ajutorul asistenţilor medicali comunitari, mediatorilor sanitari, asistenţilor sociali sau ai altor angajaţi din cadrul serviciului public de asistenţă socială, în termen de maxim 3 zile de la primire.

Reamintim că familiile şi persoanele defavorizate, care pot beneficia de această măsură, sunt următoarele:

> persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

> persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

> pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare;

> persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art. 42 şi 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: