Capu Codrului

Accident rutier produs din cauza unei depăşiri imprudente

Un accident rutier soldat cu două persoane rănite s-a produs miercuri dimineaţa, pe DN 2E, în afara localităţii Capu Codrului.

Potrivit IPJ Suceava, un tânăr de 19 ani, din comuna Valea Moldovei, s-a angajat în depăşirea unei autoutilitare cu semiremorcă, care circula regulamentar pe aceeaşi direcţie de mers, şi a surprins două autoturisme care circulau regulamentar din sens opus. Dar unul dintre acestea, condus de un bărbat de 29 de ani, din comuna Păltinoasa, a pătruns pe acostament, a agăţat marginea părţii carosabile, fiind rotit pe sensul de mers al autoutilitarei şi a intrat în impact cu aceasta.

Din accident a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto de 29 de ani şi a unui bărbat de 38 de ani, din comuna Păltinoasa, care au fost transportaţi cu ambulanţa la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto implicaţi au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit un dosar penal ce va fi soluţionat procedural. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: