Sindromul Belina

Filmuleţul despre insula Belina, lacul şi braţul Pavel prezentat ca mare victorie a dreptăţii de una din televiziunile naţionale de informaţii ridică cel puţin două semne de întrebare, ambele retorice: în ce măsură actualii politicieni sunt dispuşi să renunţe la privilegiile neschimbate de pe vremea tovarăşilor şi de ce nu este în stare statul român să recupereze aproape nimic din jaful averii poporului nostru în aceşti 30 de ani de politică fără cap?

Să se observe mai întâi că afacerea hoţească Belina a voievodului de Teleorman nu a fost descoperită de organele în drept ale statului, ci de câţiva jurnalişti de investigaţie, iar intervenţia procurorilor şi a celorlalte autorităţi s-a făcut ca urmare a scandalului mediatic. Altfel, lacul, insula şi braţul dunărene, deşi în proprietatea statului român, ar fi fost exploatate în continuare de coruptul suprem în beneficiu propriu, al său, al amantei şi al anturajului. Şi sunt convins că nu e singurul caz… Trai luxos, neneacă, pe banul contribuabilului român mereu fraierit.

Ca să faci aşa o înşelătorie într-un stat membru al Uniunii Europene, ca lider naţional, ai nevoie de o motivare superioară, puternică: ţara şi poporul trebuie să fie recunoscătoare eforturilor „supraomeneşti“ şi „sacrificiilor“ făcute în munca grea de conducător devotat trup şi suflet idealurilor naţionale, ca atare dreptul ciocoiesc de a se bucura gratuit de binefacerile bogăţiilor întregului popor este indiscutabil. Aşa era şi pe vremea lui Ceauşescu: sutele de palate, cabane cică de vânătoare făcute special pentru relaxarea comandantului suprem şi a soţiei, a suitei sale erau dotate cu un lux exorbitant, ferite de ochii prostimii şi păzite straşnic de organe. Mii de lucrători fuseseră scoşi din „câmpul muncii“, din fabrici, uzine, de pe ogoare ca să asigure tovarăşilor siguranţa şi confortul maxime. Acolo ajungeau cele mai bune produse româneşti şi străine. Deşi comuniştii perorau de dimineaţă până noaptea egalitatea tuturor, iată că unii erau slugi şi alţii stăpâni. Erau atâţia şefi şi şefuleţi care îi copiau pe tovarăşul şi pe tovarăşa că România nu mai avea nicio şansă să iasă din sărăcie şi din lumea a treia, în schimb politrucii şi ai lor o duceau într-un huzur permanent, chefuri ca acelea, promiscuitate cât încape, corupţie de sus până jos.

Ce s-a schimbat la 30 de ani? Mai nimic: vreo zece mii de pensii speciale care secătuiesc fondul naţional, mai toţi politicienii şi înalţii funcţionari se ascund în spatele unor privilegii de ei înşişi votate, mii şi mii de dosare de corupţie şi furt din bani publici se prăfuiesc prin sertare, iar dovezile infracţiunilor sunt anulate de CCR. Ce s-a întâmplat cu celebrele palate şi cabane ale tovarăşilor? Mai toate au trecut în serviciul urmaşilor actuali. Sunt din nou pline de cântece lăutăreşti, de chiolhanuri şi clinchete de pahare. Noii tovarăşi au nevoie de relaxare.

Au apărut şi palate noi: multe din ele chiar în păduri, lunci, parcuri, lacuri, bălţi, ostroave, munţi, poiene, tarlale, moşii, care, ce să vezi, au trecut în proprietatea noilor tovarăşi, cumpărate cu bani făcuţi nu prea se ştie cum, multe pe nimic. Ceea ce e curios este că apar tocmai în curţile social-democraţilor, cei ce plâng mereu pe umărul săracilor, sursa lor de voturi. Unii mai au ceva necazuri cu justiţia, dar nimeni nu se mai perpeleşte de teama pedepsei.

Vă întrebaţi de ce nu sunt bani pentru educaţie şi sănătate, folosite în aceşti 30 de ani ca vaci bune de muls? Vă întrebaţi degeaba: cine are nevoie de educaţie înaltă din moment ce şmecheria şi hoţia înlocuiesc orice diplomă?

Şi apoi, să mai observăm ceva specific dâmboviţean: mai toţi liderii de partid au fost aleşi de colegii lor, iar unii au primit votul nostru pentru a ne reprezenta. Ei, bine, la debutul în politică erau mari speranţe şi nimeni nu bănuia ce dezastru moral va provoca puterea în sufletul lor labil. Au învăţat corupţia la locul de muncă, iar colegii i-au apărat şi-i vor apăra până în pânzele albe fiindcă „aduc banii“ la partid. Din care îşi fac şi lor parte căci nu altfel le-au răsărit palatele în curţi. Ce curţi! Adevărate domenii feudale.

Aşa că, fără o presiune extraordinară din partea justiţiarilor şi din partea alegătorilor, nu cred că moştenitorii lui Ceauşescu şi Dragnea vor renunţa vreodată la privilegii şi la avere. Iar renunţarea la acest mod de a face politică va merge la fel de greu ca recuperarea banilor furaţi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: