Potrivit unui studiu

20% din populaţia Sucevei a fost imunizată natural pentru Covid-19

20% din populaţia Sucevei – adică 16.500 de persoane – a fost imunizată natural pentru Covid-19, arată un studiu MedLife. Cele mai expuse au fost persoanele cu vârste cuprinse între 45 şi 54 de ani. În acest moment, peste 3000 de locuitori din Suceava sunt purtători ai virusului. Principalul obiectiv al studiului MedLife a fost măsurarea ratei de imunizare la infecţia cu noul coronavirus şi, implicit, măsurarea riscului de infectare, după relaxarea restricţiilor. Rezultatele finale arată că rata de imunizare faţă de SARS-CoV-2 în rândul sucevenilor este de 20%, respectiv aproximativ 16.500 de persoane au dezvoltat anticorpi specifici. Cele mai expuse au fost persoanele cu vârstă cuprinsă între 45 şi 54 de ani, în rândul cărora testele de laborator au indicat prezenţa anticorpilor pentru 29% dintre acestea. La polul opus se regăsesc tinerii cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani, pentru care nivelul de imunizare naturală este de 3 ori mai mic. În ceea ce priveşte rata de infectare, studiul arată că din cei 512 suceveni testaţi 3,7% au fost confirmaţi pozitiv pentru noul coronavirus, aceştia fiind comunicaţi către DSP conform protocoalelor în vigoare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: