Preşedintele CJ Gheorghe Flutur:

De la mijlocul săptămânii se deschid cinci niveluri ale SJU Suceava

 > Trebuie păstrată vigilenţa, pentru a evita apariţia de noi focare de infecţie, a atras atenţia şeful administraţiei judeţene

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, urmăreşte îndeaproape calendarul revenirii la normal a activităţilor medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, se arăta într-un comunicat de vineri al CJ Suceava.

Potrivit sursei citate, o analiză avută la Spitalul Judeţean arată că se pot face deja internări pentru chirurgie pediatrică şi neurologie, atât pentru pacienţi Covid cât şi non-Covid.

„Aşa cum sunt organizate lucrurile, la mijlocul săptămânii vom putea deschide cinci niveluri ale Spitalului Nou pentru pacienţi non-Covid. Medicul epidemiolog, care a semnat recent un contract cu Spitalul Judeţean, va verifica şi aviza soluţia de separare a circuitelor funcţionale Covid şi non-Covid, pentru a face posibilă revenirea în scurt timp a funcţionării spitalului la activităţile anterioare pandemiei, care va fi în proporţie de 70%, într-o primă etapă” a declarat Gheorghe Flutur.

El a menţionat că aceste circuite au fost prezentate şi analizate în şedinţa Consiliului Medical al SJU, fiind discutate şi cu DSP Suceava.

„Evoluţia din ultimele zile (la finele săptămânii trecute – n.red.) ne arată o reducere a numărului de cazuri Covid-19, dar trebuie păstrată vigilenţă pentru a evita apariţia de noi focare. Astăzi (vineri – n.red.) la SJU Suceava sunt internaţi 206 pacienţi pozitivi” a spus Flutur.

Conducerea Consiliului Judeţean Suceava este permanent alături de managementul Spitalului Judeţean Suceava pentru revenirea la normal, în cel mai scurt timp, a acestei deosebit de importante unităţi medicale sucevene, a adăugat preşedintele Flutur.

„Ca prioritate avem realizarea unui ATI în zona Secţiei de Infecţioase, la Spitalul Vechi. Se va putea face triaj epidemiologic şi bolnavii non-Covid vor fi internaţi la Spitalul Nou” a menţionat sursa citată. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: