Handbal masculin

Oameni de afaceri suceveni se alătură proiectului lansat de CSU din Suceava

Una dintre echipele sucevene care are şanse reale de promovare într-un eşalon valoric superior este cea de handbal masculin. Dacă la fotbal, volei sau rugbi situaţiile sunt relativ clare, la handbal, pentru CSU din Suceava, se joacă încă.

Sucevenii şi-au fixat un obiectiv ambiţios, promovarea, chiar de la startul acestui sezon competiţional, şi, în pofida situaţiei create de pandemia cauzată de coronavirus, vor să-l îndeplinească.

Pentru echipa de seniori a Clubului Sportiv Universitar din Suceava rămâne în picioare obiectivul stabilit la începutul sezonului, şi anume revenirea pe prima scenă a handbalului românesc. Ultima şedinţă a noului Consiliu de Administraţie al CSU a fost una deosebită, în care, pe lângă preşedintele Petru Ghervan, decanul Facultăţii de Sport a Universităţii „Ştefan cel Mare”, prorectorul Gabriela Prelipcean şi profesorul universitar Sorin Raţă, directorul clubului, au mai fost cooptaţi în consiliu doi dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din judeţul Suceava, Ciprian Nuţu, de la firma Trutzi, şi Vasile Armenean, de la Betty Ice.

„Cei care au venit printre noi (…) au căzut de acord că echipa Sucevei trebuie să revină acolo unde a fost, în prima parte a clasamentului. Din ce am înţeles, săptămâna viitoare va avea loc o nouă şedinţă, la care vor fi invitaţi să participe primarul Sucevei, Ion Lungu, şi rectorul Valentin Popa. Primăria Suceava şi conducerea USV au anunţat că ne vor susţine în continuare, însă trebuie să ne întâlnim pentru a stabili exact, în noua formulă, ce avem de făcut în continuare. Este important să ştim exact pe ce ne bazăm, pentru a putea face paşii următori. Turneul pentru promovare va avea loc în curând şi este obligatoriu să ne organizăm din timp”, a declarat antrenorul principal al echipei de handbal, Adrian Chiruţ.

FRH a decis ca Ligile Naţionale, atât la feminin, cât şi la masculin, să fie alcătuite din 16 echipe. Nu va retrograda nimeni şi vor promova două formaţii.

Promovarea în primul eşalon valoric masculin se va juca pe teren, cu opt echipe. Încă nu s-a stabilit o dată fixă şi modalitatea de desfăşurare, competiţia urmând să se dispute după minimum o lună de la permiterea reluării antrenamentelor în sală. Varianta cea mai optimistă este începutul lunii iulie.

La turneul final masculin, în care se vor decide cele două promovate în Liga Zimbrilor, trebuie să participe echipele clasate pe primele poziţii în cele patru serii ale Diviziei A, este vorba de CSU din Suceava şi Magnum Botoşani (Seria A), CSM Medgidia şi CSM Alexandria (Seria B), Szejke Odorheiu Secuiesc şi Universitatea Cluj (Seria C), CSM Oradea şi Unirea Sânicolaul Mare (Seria D).

Numai că liderul Seriei D, CSM Oradea, a anunţat deja că nu se va prezenta la turneul de promovare, motivând probleme financiare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: