După cum, desigur, mulţi dintre cei care citiţi această pagină săptămânală v-aţi dat seama că nu este nicidecum una conjuncturală (cum se pot întâmpla, altele, în paginile unui cotidian), ci, mai ales, una aşa cum şi-a dorit-o dintru început iniţiatorul ei, Dumitru Teodorescu, un spaţiu – poate prea strâmt! – în care, de la preot la creştinul ortodox, să vorbească/ să scrie despre parohii, despre bisericile din judeţ în care slujesc, despre bisericile în care participă, totodată, la slujbele de rând şi la cele prilejuite de marile evenimente ale ortodoxiei, despre aspecte ţinând de istorie şi de tradiţie cum – poate mai ales! – despre viaţa de zi cu zi din comunitate, inclusiv cea cu privire la ajutorarea aproapelui. Cu toată recunoştinţa noastră, mulţumim, cu prilejul acestor rânduri, tuturor celor care înainte şi acum au primit, au înţeles şi au distribuit acest mesaj prin „Crai nou”, aşa cum, încă de astăzi, le mulţumim celor care vor considera că au ce să le transmită altora din cuprinsul acestei pagini! (D.L.)
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
Comentarii