Sprijin acordat elevilor de etnie română din regiunea Cernăuţi

 > 90 de exemplare ale DEX şi 90 de seturi de carte din Colecţia Mihail Sadoveanu vor ajunge în şcolile cu predare în limba română, dar şi în unităţile de învăţământ mixte >Achiziţionate vor fi şi 24 de costume populare bucovinene, 12 pentru băieţi şi 12 pentru fete, acestea urmând a fi oferite Ansamblului „Dor bucovinean” din Cernăuţi

În şedinţa mâine, deliberativul judeţean revine cu un proiect de hotărâre privind aprobarea unui acord de colaborare între judeţul Suceava, prin Consiliul Judeţean şi Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovare a Culturii Tradiţionale Româneşti din Cernăuţi. În cauză este proiectul „Sprijin acordat elevilor de etnie română din Regiunea Cernăuţi pentru păstrarea şi promovarea culturii româneşti”, care urmează să fie înaintat pentru finanţare în cadrul programului de cultură, derulat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni de pe lângă Guvernul României.

Potrivit lui Gheorghe Flutur, preşedintele executivului judeţean, Guvernul României acordă finanţări nerambursabile prin intermediul mai multor programe care sprijină activităţi destinate românilor de peste hotare, implementarea proiectului cultural amintit vizând facilitarea accesului elevilor de etnie română din regiunea Cernăuţi la cadrul socio-cultural din România. În vederea atingerii acestui deziderat, proiectul include, ca activitate principală, susţinerea, în format online, a două spectacole dedicate Zilei Bucovinei şi Zilei Naţionale a României, aniversate pe 28 Noiembrie 2020, şi, respectiv, pe 1 Decembrie 2020, de către elevii Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti din Cernăuţi. Manifestările vor fi promovate prin intermediul mijloacelor de comunicare online ale Consiliului Judeţean Suceava, la cele menţionate adăugându-se achiziţionarea a 24 de costume populare bucovinene, 12 pentru băieţi şi 12 pentru fete, acestea urmând a ajunge la Ansamblul „Dor bucovinean” din Cernăuţi. În cele din urmă, este prevăzută achiziţionarea lucrării „Dicţionar Explicativ al Limbii Române” (DEX), în 90 de exemplare, precum şi a 90 de seturi de carte din „Colecţia Mihail Sadoveanu”, care vor fi donate şcolilor cu predare în limba română, precum şi unităţilor de învăţământ mixte din regiunea Cernăuţi.

Valoarea totală a proiectului este de 62.600 de lei, participarea Consiliului Judeţean Suceava la implementarea acestuia fiind de 6.260 de lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: