Delgaz Grid are în plan investiţii de 1,9 miliarde de lei în reţele, până în anul 2023

Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, a investit anul trecut 457 milioane de lei în principal pentru modernizarea reţelelor de distribuţie de energie electrică şi gaze naturale, pentru acest an fiind planificată o valoare similară.

Energie electrică. Valoarea investiţiilor a fost de circa 242 milioane lei. Au fost realizate lucrări de modernizare în 61 de staţii de transformare, altele 4 fiind integrate în SCADA (achiziţie de date şi control la distanţă). Reţeaua electrică a fost modernizată pe o lungime de peste 450 km, inclusiv prin montarea a peste 1100 echipamente telecomandate. Au fost modernizate 106 de posturi de transformare şi au fost integrate în SCADA 36 de unităţi. Totodată, reţeaua de electricitate a fost extinsă cu circa 340 km pentru racordarea de noi consumatori. Urmare a investiţiilor derulate au fost obţinute deja rezultatele vizibile, principalii indicatori de calitate, în special cei referitori la asigurarea continuităţii serviciului de distribuţie, s-au îmbunătăţit de la an la an.

Gaze naturale. Au fost investite peste 215 milioane lei, sistemul de distribuţie fiind reabilitat şi modernizat pe o lungime de circa 340 km. În acelaşi timp, reţeaua a fost extinsă cu peste 170 km pentru conectarea de noi clienţi. Prin alocarea în fiecare an a unor resurse importante pentru investiţii în creşterea siguranţei în funcţionare a sistemului de distribuţie, reuşim să oferim clienţilor noştri servicii de încredere şi de o calitate în continuă creştere.

„Criza prin care trecem a demonstrat fără echivoc rolul vital al energiei în viaţa noastră de zi cu zi şi este foarte important ca investiţiile să continue. Modernizarea şi digitalizarea reţelelor rămân priorităţile noastre în perioada următoare. Avem în vedere investiţii de 1,9 miliarde de lei până în 2023. Din această sumă, 1.065 milioane de lei sunt pentru modernizarea reţelei de electricitate, iar 836 milioane de lei pentru cea de gaze naturale” a declarat Csulak Ferenc, director general al Delgaz Grid.

Pentru anul în curs, bugetul de investiţii este aproximativ la acelaşi nivel ca anul trecut, respectiv cca. 456 milioane de lei. Mai exact, în 2020, pe partea de electricitate vor fi investiţi 249 milioane de lei, în principal pentru continuarea implementării SCADA şi automatizarea sistemului de distribuţie, SMART metering, modernizarea reţelelor aeriene şi a staţiilor de transformare, înlocuiri de transformatoare, şi pentru racordarea de noi consumatori.

Pe partea de gaze naturale sunt prevăzute investiţii de 207 milioane de lei, obiectivul principal fiind modernizarea a peste 350 km de conducte şi branşamente.

Investiţii în digitalizarea reţelei de electricitate

SCADA. 118 staţii de transformare din Moldova, din totalul de 133, au fost deja (total sau parţial) integrate în sistem. Anul acesta va fi finalizat un program care urmăreşte modernizarea şi integrarea totală a 13 staţii de transformare, valoarea investiţiilor fiind de 12,5 milioane de lei. În plus, sunt în implementare în prezent două proiecte cu finanţare europeană prin care vor fi modernizate şi integrate total în SCADA alte 8 staţii de transformare, valoarea investiţiilor fiind de 47 milioane de lei. În mediul urban, 230 de posturi de transformare vor fi integrate în sistemul SCADA până în 2023, peste 70 milioane de lei fiind prevăzuţi în buget pentru acest scop.

Contoare inteligente. În ultimii ani au fost instalate la consumatori, prin programe de investiţii succesive în valoare de aproximativ 130 de milioane de lei, un număr de circa 320.000 de contoare inteligente. Pentru 2019-2028 ţinta companiei este montarea a aprox. 397.000 de contoare, valoarea investiţiilor fiind de circa 126,5 milioane de lei. Aceasta înseamnă că peste 700.000 de clienţi, reprezentând 50% din totalul clienţilor racordaţi la reţeaua de electricitate a companiei, vor avea instalate contoare inteligente până la sfârşitul lui 2028. (Comunicat de presă)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: