Aeroportul Suceava atacă în instanţă corecţia financiară aplicată după controalele cerute de Comisia Europeană la proiectele aeroportuare

 > Corecţia financiară de 5% din valoarea contractului aferent lucrărilor de modernizare a fost impusă după ce, la verificările din 2015, nu a existat „niciun fel de observaţie referitoare la cerinţele minime de calificare şi selecţie la documentaţia de atribuire”

Regia Autonomă „Aeroportul Ştefan cel Mare” contestă corecţia financiară aplicată de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional „Transport”, în urma unor „reverificări documentare” din octombrie 2019, efectuate de Compartimentul „Stabilirea creanţe” AM POST, în baza unei scrisori a Comisiei Europene prin care se cerea să se „examineze cazurile de proiecte aeroportuare”.

Corecţia financiară este de 5% din valoarea contractului nr. 2835 din 9 august 2013, în sumă de aproximativ 4,95 de milioane de lei, aferent lucrărilor pentru modernizarea suprafeţei de mişcare şi balizaj, a turnului de control şi de amenajare a terenului în vederea amplasării sistemului de navigaţie de tip ILS.

Procedura de achiziţie a fost organizată în octombrie 2012, iar, după controlul din 2015, echipa de auditori ai Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional „Transport” „nu a avut niciun fel de observaţie referitoare la cerinţele minime de calificare şi selecţie folosire de RA «Aeroportul Ştefan cel Mare» în documentaţia de atribuire”. „Toate demersurile prin care s-a contestat măsura dispusă de către Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional «Transport», efectuate de către Regia Autonomă «Aeroportul Ştefan cel Mare» Suceava, au fost respinse, ca neîntemeiate, următorul pas procedural fiind contestarea în instanţă a corecţiei financiare” se arată într-o adresă trimisă de conducerea Aeroportului către Consiliul Judeţean Suceava, prin care se solicită şi aprobarea contractării de servicii din partea unei firme de avocatură.

Achiziţionarea serviciilor juridice de consultanţă va fi supusă dezbaterii plenului deliberativului judeţean, demersul fiind justificat prin „complexitatea obiectului care formează cauza dosarului, din punct de vedere procedural, precum şi de valoarea mare a corecţiei aplicate”, caz în care „colaborarea cu o casă de avocatură ar crea avantajul (…) de a combate măsurile luate de Ministerul Transporturilor”.

Valoarea serviciilor juridice necesare reprezentării RA „Aeroportul Ştefan cel Mare”, pe fond, la Curtea de Apel, şi în recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sunt estimate la 10.000 de lei, urmând a fi achitate din veniturile Regiei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: