Ministerul Educaţiei:

A fost aprobat noul calendar de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de bacalaureat

Monica Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării, a aprobat, prin ordin, noul calendar de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de bacalaureat 2020. Documentul urma să fie publicat în Monitorul Oficial.

Astfel, potrivit noului ordin, în contextul epidemiologic actual, se consideră centru de examen unitatea de învăţământ la care s-au înscris cel puţin 30 de candidaţi proveniţi din seria curentă şi/sau din seriile anterioare. Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a fi centru de examen sunt următoarele:

– organizarea sălilor de examen să se realizeze astfel încât, în fiecare sală, candidaţii să fie repartizaţi la o distanţă de minim 2 metri unul faţă de celălalt stânga/dreapta – faţă/spate;

– sălile de examen şi sălile în care îşi desfăşoară activitatea comisia din centrul respectiv se află, de regulă, în aceeaşi clădire;

– sălile deţin sisteme de supraveghere audio-video.

Până la data de 8 iunie 2020, Comisia judeţeană de bacalaureat/a municipiului Bucureşti va nominaliza centrele de examen dintre unităţile de învăţământ care îndeplinesc condiţiile enumerate mai sus şi centrele zonale de evaluare, precum şi unităţile de învăţământ arondate acestora. Centrele zonale de evaluare se organizează pentru minimum 500 de candidaţi şi maximum 1.000 de candidaţi.

Elevii care se află în izolare sau cei confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus, dar şi cei care au diferite afecţiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecţie/de a dezvolta complicaţii asociate infecţiei Sars-CoV-2 vor susţine probele pentru examenul naţional de bacalaureat conform unei proceduri speciale, elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii.

Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se vor realiza în perioada 11-17 iunie 2020, conform unei metodologii realizate de Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie şi aprobate prin ordin de ministru.

Pentru examenul naţional de bacalaureat, supravegherea probelor scrise va fi asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minim un profesor asistent. Comisiile judeţene de bacalaureat/a municipiului Bucureşti, comisiile de bacalaureat din centrele de examen, comisiile de bacalaureat din centrele zonale de evaluare, comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti, cele de contestaţii au obligaţia aplicării întocmai a tuturor procedurilor referitoare la asigurarea securităţii igienico-sanitare a elevilor şi a întregului personal implicat în desfăşurarea examenului naţional de bacalaureat.

Calendarul examenului naţional de bacalaureat

3 – 10 iunie – înscrierea candidaţilor;

11 – 17 iunie – echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale;

22 iunie – limba şi literatura română – proba E a) – probă scrisă;

23 iunie – limba şi literatura maternă – proba E b) – probă scrisă;

24 iunie – proba obligatorie a profilului – proba E c) – probă scrisă;

25 iunie – proba la alegere a profilului şi a specializării – proba E d) – probă scrisă;

30 iunie – afişarea rezultatelor la probele scrise – până la ora 12;

 30 iunie – depunerea contestaţiilor în intervalul orar 16 – 20;

1 iulie – depunerea contestaţiilor în intervalul orar 8 – 12;

1 – 4 iulie – rezolvarea contestaţiilor;

5 iulie 2020 – afişarea rezultatelor finale. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: