Un bărbat cu permisul suspendat, depistat la volanul unei maşini radiate din circulaţie şi cu numerele de înmatriculare ale alteia

Un bărbat din oraşul Gura Humorului este cercetat pentru trei infracţiuni, după ce a fost depistat de poliţişti la volanul unei maşini cu număr fals de înmatriculare şi fără permis valabil.

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, vineri, în jurul orei 23.15, poliţiştii Compartimentului Rutier Gura Humorului, care participau la o acţiune pentru depistarea conducătorilor auto care se află sub influenţa băuturilor alcoolice, pe DJ 177A, în localitatea Frasin, au oprit pentru control un autoturism care se deplasa din direcţia Frasin spre Stulpicani, la volanul căruia se afla un bărbat de 31 ani, din oraşul Gura Humorului.

Cu ocazia controlului, bărbatului aflat la volan i-au fost solicitate documentele personale şi cele ale autoturismului, acesta înmânând doar certificatul de înmatriculare şi asigurarea de răspundere civilă în caz de daune produse terţilor, despre celelalte documente declarând că nu le are asupra sa.

În aceste condiţii, s-a procedat la efectuarea de verificări în bazele de date privind deţinătorii de permise de conducere, ocazie cu care s-a stabilit că şoferul deţine permis de conducere, dar figurează cu dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat ca urmare a comiterii unei contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Totodată, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea plăcuţelor cu numere de înmatriculare (acestea fiind neconforme cu standardul), s-a procedat la examinarea autovehiculului. Pe acesta a fost identificată seria de şasiu, astfel că au fost efectuate verificări în aplicaţiile Poliţiei, stabilindu-se că autoturismul a fost radiat din circulaţie în luna ianuarie 2020.

În continuare, s-a procedat la verificarea numerelor de înmatriculare, ocazie cu care s-a constatat că sunt atribuite altui vehicul.

În acest caz s-a deschis dosar penal privind infracţiunile „conducere auto neînmatriculat”, „conducere auto cu număr fals” “conducere fără permis sau cu permis auto suspendat”. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: