Mama Rodica, fiica Bucovinei

După o tăcere de peste 3 decenii (mă refer la activitatea din ţară), imediat după evenimentele din decembrie 1989, în România, prin activitatea unor entuziaşti s-a reactivat Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, înfiinţată în mai 1862.

Cum era normal, nucleul intelectualilor care au realizat reactivarea Societăţii la Rădăuţi a căutat bucovineni şi-n alte zone ale ţării, şi nu numai, unde a funcţionat Societatea până la al Doilea Război Mondial. Aşa s-a ajuns şi la profesoara de limba şi literatura română Rodica Puia, de la Tg. Mureş. De la primul semnal, doamna profesoară a acceptat ca, împreună cu Carol Puia, soţul său, să se preocupe de găsirea bucovinenilor din oraş şi din zonă, pentru a forma o filială a Societăţii. Eforturile lor s-au materializat prin înfiinţarea unei filiale în oraşul Tg. Mureş, filială care-şi desfăşoară neîntrerupt activitatea de la reactivarea ei în anul 1990.

Pe lângă o eficientă activitate la catedra de limba şi literatura română pentru tineretul studios din unităţile şcolare în care a funcţionat, Mama Rodica (aşa este cunoscută în zonă), a desfăşurat şi o activitatea susţinută în rândurile populaţiei adulte din zonă, după cum voi arăta mai departe…

De-a lungul anilor, de când ne cunoaştem, niciodată n-am avut prilejul să stau mai mult de vorbă cu Domnia sa, deoarece nu ne permitea timpul. Dar, cum nimic nu este întâmplător, a venit şi vremea să depănăm, pe aşezate, amintiri, îndelung, în cerdacul unui prieten comun drag, al maestrului Emil Ianuş şi al Auricăi, distinsa şi iubita sa soţie, din Horodnic de Sus.

După desfăşurarea recentei adunări de alegeri, am fost invitaţi la familia maestrului Ianuş. Împreună cu gazdele şi familia Doamnei Rodica (soţul Carol, fata Daciana, nepoatele Ilinca şi Sânziana, şi Paul, soţul Dacianei), am discutat câteva ore bune, degustând din bucate alese, vin şi ţuică din producţia proprie a maestrului, dar şi admirând natura înconjurătoare de la înălţimea terasei de deasupra muzeului. Şi, cum era de aşteptat, ni „s-au dezlegat şi limbile”. Mama Rodica fiind mai reţinută, a fost nevoie să primească impulsuri din partea soţului, Carol. Cu toate acestea, la un moment dat, întrucât n-am mai putut reţine ce ne spunea Doamna, am deschis reportofonul şi l-am lăsat să înregistreze totul. Bine am făcut!

În cele ce urmează voi prezenta mai multe secvenţe din înregistrarea respectivă. Prima se referă la biografia Mamei Rodica, a doua la contribuţia ei în cadrul activităţii de creaţie din zonă, a treia vizează activitatea desfăşurată în cadrul unor colective de creaţie şi redacţii de reviste, a patra cu privire la modul în care a fost cinstită de oficialităţi, iar ultima este despre Filiala Societăţii noastre. Bineînţeles, nu voi trece peste episodul înfiinţării Asociaţiei „Dacii liberi”, în cadrul căreia sunt cuprinşi tineri din licee şi din facultăţi.

Iată ce ne-a destăinuit Mama Rodica:

„Am văzut lumina zilei pe sfântul pământ românesc al Bucovinei în familia Sireteanu, din Cernăuţi, acum în Ucraina, în ziua de 6 septembrie 1934. Sunt descendentă a renumitei familii a hatmanului Luca Arbure cel Tânăr, pârcălab de Suceava, fiul lui Luca Arbure cel Bătrân, pârcălab de Neamţ. Pentru cinstirea memoriei familiei ctitorului, cu întreaga familie şi membri ai Societăţii am organizat un parastas la biserica din Arbore. Dar sunt şi urmaşă din spiţa Volcinschi, vechi nobili bucovineni.

Cursurile şcolii primare le-am început în locul natal, dar numai primele două clase. Am fost nevoiţi să plecăm în refugiu, aşa că ultimele două clase ale şcolii primare le-am făcut la Şcoala primară «Bartolomeu» din oraşul Braşov, unde ajunsese familia din cauza refugiului.

Gimnaziul l-am urmat la Liceul «Domniţa Ileana» din oraşul Sighet, iar studiile liceale la Liceul «Dragoş Vodă» din Sighet, liceu absolvit în anul 1952.

Între anii 1952 şi 1956 am urmat cursurile Universităţii «Victor Babeş», Facultatea de Filologie, secţia Limba şi literatura rusă. După finalizarea acestei secţii m-am înscris şi am urmat cursurile Facultăţii de Filologie ale Universităţii «Babeş-Bolyai», secţia Limba şi Literatura Română şi Franceză, pe care le-am absolvit în anul 1965.

După finalizarea celei de-a doua facultăţi am fost repartizată în învăţământ. Şi-aici am fost nevoită să trec prin mai multe şcoli. Astfel am funcţionat la Şcoala Rebrişoara din Bistriţa-Năsăud (1959-1960), Casa de Copii din Miercurea Mirajului (1960-1962), la Grupul Şcolar Comercial din Târgu Mureş (1962-1964), la Grupul Şcolar Sanitar (1964-1970), Grupul Şcolar de Prelucrare a Lemnului şi la Liceul «Bolyai Farcaş» (1970-1976). Venindu-mi vremea să ies la pensie n-am mai vrut să predau, deoarece mă săturasem de peregrinări, şi mi-am făcut dosarul de pensie, având şi-acum statutul de pensionar. Am peregrinat destul, pornind de la Cernăuţi şi-apoi prin mai multe localităţi…

În anul 1975 m-am căsătorit cu Carol, profesor de matematică, care m-a înţeles toată viaţa şi m-a ajutat să-mi desfăşor activitatea în mai multe domenii. Am fost ajutată foarte mult în recrutarea membrilor pentru Filiala Societăţii din Târgu Mureş şi apoi la organizarea şi desfăşurarea multor activităţi. Numai el ştie pe unde a umblat ca să ne facem datoria aşa cum îi stă bine unui bucovinean. El a devenit bucovinean prin adopţie.

Prima încercare literară am avut-o chiar din primii ani ai şcolii primare, când am compus poezia «Scrisoare deschisă». Am avut marea cinste ca această poezie să fie reprodusă în ziarul «Glasul Bucovinei», în anul 1942, publicaţie condusă de Garabet Ibrăileanu. Activitatea de creaţie n-am abandonat-o şi acest lucru îl veţi auzi mai încolo.

Ţinând cont de specialitate a mea, dar şi de experienţa dobândită, am fost aleasă să fac parte din colectivele de redacţie ale unor publicaţii ca revista «Carul Mic» şi «Codrul Cosminului», activitate care mi-a plăcut foarte mult şi-am făcut-o cu dragoste.

În perioada cuprinsă între 1972 şi 1973 am desfăşurat o activitate, considerată de unii foarte bună, în cadrul cenaclului literar al elevilor târgmureşeni «Excelsior» şi apoi am fost aleasă în conducerea Cenaclului Literar «Liviu Rebreanu», care a fost cel mai important cenaclu mureşan. Acolo au activat diferite personalităţi ale scrisului local ca Zeno Ghiţulescu, Silviu-Petru Olariu, Traian Dragoş şi Petru Ţighiliu. Am ocupat funcţia de vicepreşedinte din anul 1985, iar apoi am fost aleasă preşedinte între anii 1991-1994. A fost perioada în care am organizat o activitate foarte importantă, anume zilele «Liviu Rebreanu» la Târgu Mureş. Atunci au participat şi Puica Rebreanu, fiica scriitorului omagiat, şi criticul literar Niculae Gheran.

V-am spus când am compus prima poezie şi unde a fost publicată. În anul 1998 am debutat cu volumul de poezie «Ecou», care a apărut la Timişoara, la Editura «Augusta». În anul 2009 mi-a fost tipărit la Târgu Mureş volumul de poeme «Vitralii şi mozaic», carte scrisă împreună cu Carol, soţul meu. Am continuat colaborarea cu cotidianele locale «Steaua roşie» şi «Cuvântul liber» şi cu revistele «Tribuna», «Steaua», «Ramuri», «România literară», «Ţara fagilor», «Vatra», «Banatul», «Carul mic», «Codrul Cosminului», «Ambasador».

Consider că autorităţile vremii mi-au recunoscut activitatea. Când afirm acest lucru mă gândesc la faptul că Primăria din Târgu Mureş şi postul teritorial de radio mi-au acordat titlul de «Senior al oraşului» pentru întreaga mea activitate. Menţionez şi faptul că, pentru activitatea mea deosebită pe tărâm literar, de-a lungul vremii am primit diplome de excelenţă la mai multe festivaluri naţionale de literatură, nemaipunând la socoteală şi cele primite pe plan judeţean sau local.

Despre activitatea mea în cadrul Filialei Tg. Mureş a SCLRB aş putea să vorbesc foarte mult, dar bucovinenii o cunosc foarte bine. Voi menţiona doar câteva repere. Sunt foarte bucuroasă că noi, bucovinenii, care trăim pe plaiurile ardelene, am reuşit să ne strângem la un loc, într-o filială a unei societăţi româneşti şi patriotice.

Noi suntem în SCLRB încă de la începuturile Societăţii. La invitaţia domnului inginer Mircea Irimescu, unul din artizanii reactivării Societăţii, a fost prezentă o mică delegaţie la Congresul de Reactivare a Societăţii, care a avut loc la Gălăneşti, iar bazele Filialei Tg. Mureş le-am pus la începutul anului 1991. În filiala noastră am reuşit să strângem la un loc profesori, ingineri şi magistraţi, toţi din primii membri fiind din Bucovina sau din Basarabia. Am avut noroc şi de faptul că, mai târziu, a fost ales primar al oraşului un bucovinean, care ne-a ajutat ori de câte ori am ajuns la dânsul cu vreo problemă a filialei. Ba chiar ne-a pus la dispoziţie şi maşină cu care a venit delegaţia noastră la congresele sau adunările generale ale SCLRB.

Aflând că în liceul nostru funcţionează o asociaţie denumită «Dacii liberi», am luat legătura cu elevul Dragoş Burghelea, conducătorul ei, şi l-am determinat să se afilieze sufleteşte faţă de filiala noastră, lucru acceptat imediat şi cu care asociaţie am lucrat împreună. În plus, acum 3 ani am venit şi cu o delegaţie din cadrul acestei asociaţii la congresul SCLRB, la Rădăuţi, iar apoi la Cernăuţi, aceştia având steagul cu ei, pentru că au steag propriu.

Eu voi activa în cadrul SCLRB până când bunul Dumnezeu va socoti că trebuie să-mi închei viaţa pe pământ şi mă va chema la El. Acum vă urez sănătate multă tuturor bucovinenilor şi să militaţi şi domniile voastre cât vă ţin puterile pentru ca idealurile bucovinenilor să nu se stingă şi până va vrea bunul Dumnezeu să ne unim între hotarele noastre istorice şi de drept”.

I-am mulţumit distinsei Doamne pentru bunăvoinţa de-a sta cu mine de vorbă aşa de mult timp, că şi-a pus în palmă inima, gândurile şi simţămintele sale despre bucovineni şi istoria lor, aducându-le la cunoştinţa tuturor. Din păcate, între timp, soţul, Carol, a trecut la cele veşnice lăsând-o pe Mama Rodica cu toate sarcinile să le ducă la îndeplinire, dar dânsa are noroc de rudele sale, care sunt trup şi suflet lângă idealurile acesteia.

 Prof. GH. DOLINSKI

Anexez un poem în terţină al maestrului Emil Ianuş închinat Doamnei Rodica Puia, sufletul Filialei SCLRB Târgu-Mureş, născută în Bucovina.

Mamei Rodica

Când spun RODICA mi se pare

Că spun o ŢARĂ RODITOARE

La fel ca ROMÂNIA MARE,

 

Curată, harnică şi pură,

Cu cea mai nobilă CULTURĂ

Cum rar se află în natură…

 

Când bobul lanului de grâu

Îţi urcă spicul până-n brâu

Şi valuri naşte ca un râu,

 

Iar spicul grâului din luncă

E doldora cu stropi de muncă

Şi coace la a ei poruncă…

 

Şi crengile din sfântul tei

Din codri, parcuri şi alei

Dau flori tot la porunca ei…

 

Căci ea odihnă nu cunoaşte,

Nici chiar în ziua cea de Paşte,

Iar Sfântul Duh o recunoaşte.

 

Când merge noaptea să sfinţească

Rotundul OU, rotunda PASCĂ

Şi sufletul să-şi rotunjească…

 

Deci ea rotundă mi se pare

Din leagăn sau chiar din născare

La fel ca ROMÂNIA MARE!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: