ÎPS Pimen va fi înmormântat la Mănăstirea Sihăstria Putnei

 Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a anunţat ieri că ÎPS Pimen va fi înmormântat la Sihăstria Putnei, potrivit Basilica.ro.

 „Biserica Ortodoxă Română a pierdut astăzi (ieri – n.red.) un vrednic de pomenire ierarh al ei, pe cel care a fost Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor în ultimii 29 de ani şi al cărui nume, alături de ale altor înaintaşi ai săi, va rămâne mereu legat de ocrotirea splendidelor mănăstiri bucovinene” a declarat Vasile Bănescu.

Purtătorul de cuvânt a reamintit un cuvânt pe care Arhiepiscopul Pimen îl rostea mereu: „Pentru asta am devenit preot. Să învăţ a muri în fiecare zi. Ne pregătim în fiecare zi de marea întâlnire cu El”.

Detaliile privind înmormântarea ierarhului vor fi stabilite de Arhiepiscopia Sucevei împreună cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

„Conform legislaţiei în vigoare pentru cazurile persoanelor decedate diagnosticate cu Covid, după punerea în sicriul sigilat, acesta va fi preluat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, care, împreună cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, va decide data şi detaliile înmormântării”, s-a precizat.

Mormântul ierarhului se află la Mănăstirea Sihăstria Putnei. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: