Volei masculin

Lucrurile se îndreaptă spre cele mai simple soluţii

Primul campionat al echipelor din România care s-a încheiat odată cu situaţia specială cauzată de pandemia de coronavirus a fost cel de volei. Deşi nu există contact fizic, este un fileu ce asigură o distanţare între echipe şi formaţiile sunt alcătuite din puţini jucători, lucrurile s-au simplificat la nivelul primului eşalon valoric şi la masculin, şi la feminin. Sezonul competiţional s-a încheiat şi grupările aflate pe primele poziţii au devenit campioane, Alba Blaj, la feminin, şi Arcada Galaţi, la masculin.

Totul a fost simplu şi clar, dar pentru promovarea în primul eşalon valoric din Divizia A2 şi în ceea ce priveşte turneele finale ale juniorilor, lucrurile au rămas şi acum destul de încurcate.

Nu există încă decizii clare, dar se pare că, după două luni de zile, lucrurile vor fi la fel de simple ca la început, formaţiile aflate pe primele locuri în cele două serii ale Diviziei A2 vor promova, Pro Volei Arad şi Steaua Bucureşti, la masculin.

CSM Suceava urma să participe în play-off-ul regulamentar, dar se pare că acest lucru nu se va întâmpla.

„La juniori, la nivel şcolar, se pare că nu vor mai fi turneele finale, iar la seniori, echipele din pole-position au avantaj. Mai există un loc de ajuns în Diviza A1, dar pentru asta trebuie să fii pregătit. În acest moment, toată lumea face calcule şi bugete relative pentru că efectiv nu ştii pe ce să te bazezi, mai ale în lumea sportului.

Obiectivul nostru pentru acest an a fost unul atins, pentru că am promovat o serie de tineri promiţători, aşa cum am făcut şi în anul precedent. La finele sezonului trecut, Raţă şi Verciuc au ajuns la nivel înalt, şi la propriu şi la figurat, iar acum Cazacu şi Ştreangă bat la porţile afirmării”, a afirmat antrenorul echipei de volei masculin CSM Suceava, Tudor Orăşanu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI