Angajaţi ai Spitalului Municipal Rădăuţi, fără simptome, confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus

> Traian Andronachi: Ca urmare a acestei testări masive, spitalul este în continuare în picioare

 Managerul Spitalului Municipal Rădăuţi, Traian Andronachi, a declarat ieri că 24 de angajaţi ai unităţii spitaliceşti au fost confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus. El a spus că aceştia nu prezintă simptome şi că sunt internaţi în spital.

Andronachi a menţionat că, în urma demersurilor pe care le-a făcut, DSP Suceava a efectuat o acţiune de mare anvergură la Spitalul Municipal Rădăuţi, respectiv o testare în masă a personalului.

„Ca urmare a testării masive a personalului, spitalul este în continuare în picioare cu toate secţiile şi compartimentele” a spus managerul spitalului rădăuţean.

Andronachi a arătat că ceea ce preconiza de mai mult timp s-a întâmplat, pentru că spitalul nu putea rezista fluxului masiv de pacienţi.

„Nu puteam rezista, singuri, în faţa avalanşei de cazuri care ne erau trimise din judeţ drept urgenţe operatorii, deşi unele nu aveau acest statut” a explicat managerul.

El a precizat că din sutele de persoane testate a fost confirmată infecţia la 24 de angajaţi, care sunt asimptomatici.

„Mulţumesc DSP Suceava pentru sprijinul acordat pentru un spital curat” a spus Andronachi, care a menţionat că a fost un mare efort al DSP Suceava pentru a efectua această acţiune de testare.

Traian Andronachi a dat asigurări tuturor celor care se adresează acestui spital că în unitatea spitalicească rădăuţeană se adoptă cele mai stricte şi sigure măsuri „pentru a fi un spital curat în judeţul Suceava”.

El consideră că dacă nu se efectua această testare masivă a personalului nu puteau fi aceste rezultate pe care le consideră bune în condiţiile date.

Traian Andronachi a mulţumit în mod special echipei Compartimentului Primiri Urgenţe, care, deşi a fost prima redută în faţa asaltului efectuat de celelalte unităţi sanitare şi de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava, are o singură persoană infectată, care nu este cadru medical.

De menţionat este că pacienţi care au fost trimişi de la alte unităţi spitaliceşti spre Spitalul Municipal Rădăuţi ca urgenţe chirurgicale nu fuseseră testaţi la infecţia cu noul coronavirus, motiv pentru care personalul infectat provine din Blocul Operator, Chirurgie şi ATI. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: