Numărul pacienţilor Covid-19 din SJU Suceava se menţine pe un platou, a scăzut numărul cazurilor grave şi medii, dar a crescut cel de asimptomatici

Managerul interimar al SJU Suceava, Anatolii Buzdugan, a declarat, vineri, în conferinţă de presă, că situaţia din unitatea spitalicească este pe un trend descendent al cazurilor grave şi medii de Covid-19 internate în spital.

„Ne aflăm pe un platou care este în jurul cifrei de 400 de pacienţi internaţi cu Covid-19” a spus Buzdugan.

El a menţionat că în spital erau internaţi 632 de pacienţi, dintre care 451 cu Covid-19 şi că aceasta este o tendinţă care s-a menţinut pe parcursul ultimei săptămâni.

Potrivit lui, numărul pacienţilor externaţi a fost peste cel al numărului de pacienţi internaţi, cu excepţia de zilei de joi, din cauza internărilor celor 31 de călugări de la Putna, dintre care 29 erau asimptomatici şi doi cu forme uşoare ale bolii.

Buzdugan a precizat că a crescut şi numărul pacienţilor asimptomatici în ultimele zile, menţinându-se numărul celor cu forme medii şi grave.

Directorul medical Valeriu Gavrilovici a declarat că, în SJU Suceava, din cei 451 de pacienţi Covid-19 erau, joi dimineaţa, internaţi, 101 pacienţi asimptomatici.

În ATI erau 21 de pacienţi, dintre care opt ventilaţi mecanic, toţi având comorbidităţi.

El a arătat că, din păcate, mortalitatea pacienţilor care sunt ventilaţi mecanic este de circa 90%. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: