Sfânta Euharistie între coronavirus, blasfemie şi apostazie

Dacă în lumea laică, antreprenorii caută soluţii de redresare economică pentru a evita Apocalipsa sărăciei de după Covid şi fac lobby, la toate nivelurile naţionale şi internaţionale, pentru a reîncepe viaţa economică, în lumea celor responsabili eclezial s-a aşezat o atitudine de autoizolare şi de carantinare comodă, egală cu un manifest pentru o pandemie eternă, stimulaţi fiind de apariţia unei fericiri social-politice noi: „Fericiţi cei ce nu se plâng, că aceia vor fi promovaţi!”.

Unii din sacerdoţii lui Iisus Hristos sunt debusolaţi, incoerenţi, insensibili şi chiar cinici, deoarece s-au autoizolat mai mult faţă de credincioşi şi faţă de Dumnezeu decât faţă de virusul propriu-zis!

Blocarea vieţii spirituale a românilor, din partea autorităţilor de stat, în timpul pandemiei, precum şi ignorarea totală a Bisericii, prin hotărârile ce vizează viaţa duhovnicească, după încetarea stării de urgenţă (15 mai), mai recent cu relaxări care nu diferă prea mult de perioada stării de urgenţă, ne sugerează faptul că neo-marxiştii şi duşmanii lui Hristos şi-au unit ura împotriva Bisericii, săvârşind blasfemie, pe faţă. Acest lucru a fost posibil pe fondul tăcerii vinovate şi a lipsei de reacţie a clerului, precum şi a laşităţii unora dintre cei care conduc Biserica.

Aceste atitudini sunt egale cu apostazia. Intelectualii laici au fost mai prezenţi şi mai activi în atitudinea lor de a sancţiona moral şi civic blasfemia şi apostazia recentă.

Astfel, creştinul s-a trezit singur în război, între două fronturi, lovit, constant şi simultan, atât de blasfemia stăpânirii de stat, cât şi de laşitatea, tăcerea, abandonarea şi apostazia celor ce-l stăpânesc eclezial, care execută slugarnic înregimentarea oarbă, în noua ordine mondială a desbisericirii şi descreştinării lumii.

Creştinul nu se mai simte păstorit, ci folosit ca o „masă de produs bani şi posibil client de servicii liturgice”. Dovada celor spuse, o reprezintă caterisirea atâtor preoţi care s-au opus acestei metode de pastoraţie eparhială „modernă”.

În biserică s-au instalat zarafii, ca la ei acasă, ceea ce-i dă sentimentul de „străin în Casa Domnului” atât preotului, cât şi laicului. Acest spectacol al neputinţei noastre nu face cinste nici lui Hristos şi nici Bisericii Sale.

Atacul virulent asupra Bisericii lui Hristos se dă, cu motivaţie de politică medicală, la temelia Sfântei Euharistii, căreia i se contestă dumnezeirea şi caracterul ei aseptic. Unii ierarhi şi teologi au şi iniţiat reguli noi, din instinct pavlovian.

Unii profesori de teologie recentă emit chiar blasfemii: „[…] trebuie să ne temem de contaminare în cazul bolilor contagioase care pot ataca latura umană a lui Hristos, Trupul Său Euharistic, dar şi «trupul său eclezial» considerat doar sub aspectul oamenilor reali care-l compun. Hristos n-a venit să golească cimitirele prin Sfânta Împărtăşanie, ci a venit să ne treacă prin toate etapele vieţii lui, prin toate suferinţele (inclusiv prin coronavirusul temut din Sf. Potir – n.n!), rănile şi moartea suferită de El pe cruce, pentru ca după aceea să putem beneficia noi toţi de roadele învierii de la sfârşitul timpurilor”.

Deci, cu alte cuvinte, de efectele Sf. Euharistii ne vom folosi doar în Eshaton, la sfârşitul veacurilor! Pentru astfel de aberaţii nu ar trebui demis un astfel de profesor de la catedră? (A se vedea: „Teologie euharistică ortodoxă pentru vremuri de pandemie”, de Pr. Prof. Adrian Niculcea, Facultatea de Teologie «Ovidius» din Constanţa, p. 17, 30 aprilie, 2020).

Părintele profesor aduce ca argument teologic biblic al posibilei infectări din Sf. Potir semnele cuielor cu care a înviat Hristos, ceea ce-i arată vulnerabilitatea Trupului lui Hristos şi după învierea Sa! Profesorul şi-ar fi dorit un Hristos „reparat total”, fără urmele supliciului, ieşit „ca nou” dintr-o cutie de lux, frumos ambalată, şi nicidecum un Hristos ieşit din mormânt. Semnele cuielor sunt o dovadă a dragostei Sale pentru noi, o dovadă a identităţii Sale divino-umană şi nicidecum un semn al slăbiciunii sale trupeşti de după înviere.

Propunerile făcute de profesor, la pagina 18 din aceeaşi lucrare, sunt dovezi ale neputinţei sale teologice şi pastorale, înlocuind cleştele serafimului – simbolul linguriţei euharistice –, cu „o sută de linguriţe de metal”, cu care ar trebui să se doteze fiecare parohie! Isaia 6, 6-7: „Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care îl luase cu cleştele de pe jertfelnic. Şi l-a apropiat de gura mea şi a zis: „Iată s-a atins de buzele tale şi va şterge toate păcatele tale, şi fărădelegile tale le va curăţi.”

Isaia vede un cărbune şi unde este foc nu există bacterii sau viruşi; şi vede doar un cleşte şi nu mai multe! Euharistia este „cărbunele” din Isaia, adică Trupului lui Iisus Hristos „sterilizat” în focul dragostei jertfelnice de pe Sfânta Masă.

 „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul!”

Cu dragoste în Hristos,

Pr. Dr. MIHAI VALICĂ,

Vatra Dornei

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: