Aflate în imposibilitatea de aduna actele medicale

Persoanele pensionate pe caz de boală vor fi „revizuite” începând cu 15 mai

> După expirarea stării de urgenţă, documentele medicale şi programul de recuperare pot fi transmise Casei de Pensii, dar şi medicilor din comisiile de expertizare > Pe 1 aprilie 2020, în evidenţa Casei Judeţene de Pensii se aflau 16.642 de pensionari de invaliditate, cu o pensie medie lunară de 629 de lei de persoană

 Pensionarii de invaliditate al căror termen de revizuire a fost prevăzut la o dată din interiorul perioadei stării de urgenţă vor transmite, la Casa Judeţeană de Pensii Suceava, documentele medicale emise de la ultima revizuire, precum şi programul de recuperare prescris şi urmat.

Directorul executiv Constantin Boliacu îi informează pe pensionarii în cauză că documentaţia medicală trebuie trimisă, în intervalul 15 mai – 14 iunie 2020, prin serviciul poştal, la adresa Casa Judeţeană de Pensii, strada Ilie Ilaşcu f.n. Suceava. „Decizia medicală va fi trimisă pensionarului prin poştă, cu confirmare de primire” precizează Constantin Boliacu.

De asemenea, documentele de rigoare pot fi transmise, prin poşta electronică, şi medicilor din comisiile de expertizare, la adresele antonina.ivan@cnpp.ro, roxana.dumitrache@cnpp.ro, anca.oica@cnpp.ro şi catalin.sandulescu@cnpp.ro.

Pe 1 aprilie 2020, în evidenţa Casei Judeţene de Pensii Suceava se aflau 16.642 de pensionari de invaliditate, cu o pensie medie lunară de 629 de lei de persoană. Conform prevederilor Legii nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii, pensionarii de invaliditate sunt supuşi revizuirii medicale periodice, în funcţie de afecţiune, la intervale cuprinse între un an şi 3 ani, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare, la termenele stabilite de medicul expert al asigurărilor sociale sau, după caz, de către comisiile centrale de expertiză medico-militară.

După fiecare revizuire, medicul expert al asigurărilor sociale emite o nouă decizie medicală asupra capacităţii de muncă, prin care se stabileşte menţinerea în acelaşi grad de invaliditate, încadrarea în alt grad sau redobândirea capacităţii de muncă.

Pe lângă casele de pensii funcţionează comisii de verificare a pensionarilor de invaliditate, acestea având în componenţă medici experţi ai asigurărilor sociale. Membrii comisiilor se concentrează asupra respectării criteriilor medicale de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pe baza cărora se efectuează încadrarea în gradele I, II şi III de invaliditate. Totodată, este controlată fundamentarea încadrării în gradul de invaliditate; respectiv, pe baza documentelor medicale existente în dosar, în cazurile neconcludente sau insuficient documentate este dispusă reexpertizarea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: