Fotbal

Foresta Suceava a încheiat acest sezon competiţional fără să poată lupta pentru promovare

Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal a decis ca Liga a III-a să nu se mai reia în formatul în care a început şi să dispute doar 6 meciuri de baraj pentru promovarea în eşalonul superior.

„Prin hotărârea Comitetului de Urgenţă al FRF din 11 mai 2020, campionatul Ligii 3 nu va mai fi reluat pentru partidele rămase de disputat în sezonul 2019-2020. Având în vedere recomandările făcute în vederea reluării antrenamentelor sportive, ţinând cont de faptul că majoritatea cluburilor nu deţin resursele materiale, umane şi financiare pentru a îndeplini condiţiile menţionate în Ordinul comun al Ministerului Tineretului şi Sportului şi al Ministerului Sănătăţii şi considerând că meritul sportiv trebuie să primeze, Comitetul de Urgenţă FRF a validat propunerea Departamentului Competiţii FRF, avizată de Administraţia FRF în urma consultărilor avute cu membrii afiliaţi”, se arată într-un comunicat al FRF postat pe site-ul oficial.

Conform documentului citat, sezonul de Liga a III-a ediţia 2019/2020 este îngheţat, nicio echipă nu retrogradează şi promovează echipele clasate pe prima poziţie în fiecare serie sau învingătoarele unui baraj în dublă manşă între locul 1 şi locul 2 din fiecare serie, dacă diferenţa între primele două clasate este egală sau mai mică de 3 puncte.

În aceste condiţii, barajele de promovare din Liga a III-a ar urma să se dispute între AFC Unirea Slobozia şi ACS Mostiştea Ulmu (Seria 2), AFC Progresul Spartac Bucureşti şi CSM Slatina (Seria 3) şi ACS Fotbal Comuna Recea şi CS Minaur Baia Mare (Seria 5).

În urma acestei ediţii, CS Aerostar Bacău şi U Craiova 1948 vor promova direct în Liga a II-a.

Dacă la campionatele din sporturile de echipă se disputase deja mare parte din sezonul competiţional, o situaţie de îngheţare a Ligii a III-a din România, în care mai erau de jucat 14 etape din retur, pentru că se disputase doar una, a fost… „penibilă”.

Foresta Suceava avea şapte puncte în spatele liderului Aerostar Bacău, dar mai era un retur întreg. Nu mai este nimic de spus vizavi de Bacău, aşa a fost tot timpul din cele mai vechi dispute directe cu sucevenii.

Şi acum îmi aduc aminte cum Şoiman a alunecat în noroi la meciul CSM Bacău – CSM Suceava şi s-a acordat penalti în 1988.

Faptul este consumat şi va trebui să ne regrupăm şi să realizăm că ne mai trebuie „ceva” pentru a ajunge la barajul pentru promovare.

Din Liga a IV-a în Liga a III-a vor promova 14 echipe, câştigătoarele mini-grupelor de baraj în trei între reprezentantele judeţelor. Fiecare echipă va disputa un singur joc împotriva fiecăreia dintre celelalte două echipe din mini-grupă. Data limită pentru comunicarea către FRF a reprezentantei fiecărui judeţ în parte sau a municipiului Bucureşti la barajul de promovare în Liga a III-a va fi stabilită şi comunicată în timp util.

FRF va analiza modalitatea de desemnare a fiecărei reprezentante a judeţelor şi a municipiului Bucureşti, urmând a refuza participarea la barajul de promovare în Liga a III-a a echipelor care nu au fost desemnate printr-o procedură transparentă, nediscriminatorie şi în care principiul meritului sportiv să primeze.

Tragerea la sorţi pentru stabilirea mini-grupelor aferente barajului pentru promovarea în Liga 3 va fi efectuată la o dată ulterioară, cu menţiunea că se păstrează împărţirea pe zone geografice deja comunicată de FRF pentru organizarea barajului anterior menţionat.

Datele de disputare a jocurilor de baraj pentru promovarea din Liga a III-a în Liga a II-a vor fi, de asemenea, anunţate ulterior. Federaţia Română de Fotbal monitorizează în continuare situaţia privind pandemia Covid-19 şi va programa partidele în funcţie de situaţia la nivel naţional.

Liga a III-a, sezonul 2020/2021, va fi configurată în 5 serii de câte 18 echipe, prin completarea cu 3 formaţii retrogradate din Liga a II-a (două formaţii s-au retras deja pe parcursul sezonului din această competiţie).

Prin excepţie de la prevederile art. 18 alin 1 lit. a din ROAF, locurile vacante în Liga a III-a (maximum 7 locuri) vor fi completate cu cele mai bine clasate echipe de pe locul 2 în mini-grupele participante la barajul de promovare în Liga a III-a.

În situaţia în care există mai mult de 7 locuri vacante în Liga a III-a, locurile vacante rămase ulterior aplicării criteriului de mai sus vor fi completate în ordine, în conformitate cu prevederile art. 19.9 din ROAF, iar dacă şi ulterior aplicării prevederilor din ROAF rămân locuri vacante, acestea vor fi ocupate prin aplicarea în continuare a dispoziţiilor amintite, respectiv cu echipele situate pe locul 2 în mini-grupele participante la barajul de promovare în Liga a III-a.

Dacă o echipă situată pe locul 1 într-o mini-grupă în urma barajului de promovare în Liga III-a nu se înscrie în competiţie, nu îndeplineşte condiţiile de participare sau se retrage înainte de începerea competiţiei Liga a III-a sezonul 2020/2021, locul vacant astfel apărut va fi completat cu echipa situată pe locul 2 în mini-grupa respectivă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: