Asociaţia Rădăuţiul Civic a lansat aplicaţia „Produse locale Rădăuţi”

> Aceasta este prima aplicaţie mobilă din Bucovina ce reuneşte restaurante, cafenele şi producători locali

 Asociaţia Rădăuţiul Civic a lansat o aplicaţie denumită „Produse locale Rădăuţi”, realizată gratuit pentru comunitatea locală. Ideea acestei aplicaţii s-a născut în urma dezvoltării, tot de către asociaţie, a platformei online https://restaurante.radautiul-civic.ro/, creată la începutul pandemiei de coronavirus, pentru a se veni în sprijinul antreprenorilor locali din industria de restaurante, cafenele şi din industria alimentară, direct afectaţi de această criză. În cadrul acestei platforme, pornită de la o idee a voluntarilor asociaţiei, se pot regăsi meniurile restaurantelor ce au funcţionat în ultima perioadă, cât şi detalii despre alţi producători locali.

Aplicaţia se doreşte a fi extensia firească a site-ului realizat tot de voluntari, cu câteva săptămâni în urmă, reunind, sub un nume sugestiv, producătorii locali de alimente, cât şi antreprenorii care deţin restaurante, cofetării şi cafenele din Rădăuţi, dar şi din zonă. În cadrul aplicaţiei se caută furnizorul dorit, se poate consulta meniul, apoi acesta poate fi contactat direct, fiind prezentate datele de contact ale tuturor celor înscrişi până acum.

Aplicaţia „Produse locale Rădăuţi” este disponibilă, deocamdată, doar pe sistemele tip Android, pe Google Play, iar în perioada următoare va fi disponibilă şi în versiunea IOS, pentru iPhone.

„Colegii noştri care s-au ocupat de crearea acestei aplicaţii au muncit mult în ultima perioadă pentru a grăbi lansarea ei şi, cu această ocazie, le mulţumesc voluntarilor noştri: Luis Scripcaru şi Ciprian Dicu, dezvoltatorii aplicaţiei, precum şi colegelor noastre Dana Tiron şi Viviana Huţuleac, care ne-au ajutat cu aspecte ce ţin de comunicare şi de grafică. Suntem dispuşi să oferim codul sursă în mod gratuit tuturor organizaţiilor care doresc să dezvolte o astfel de aplicaţie în comunitatea lor. Considerăm că poate fi de mare ajutor în această perioadă şi încercăm în acest fel să venim în sprijinul economiei locale şi să încurajăm abordarea unui comportament responsabil în perioada următoare, cu respectarea noilor recomandări care au fost comunicate de către autorităţi. Producătorii locali care doresc să fie incluşi în cadrul aplicaţiei trebuie doar să ne contacteze, scriindu-ne la adresa contact@radautiul-civic.ro. Aplicaţia este gratuită şi îi rugăm pe viitorii utilizatori să nu ezite a ne trimite sugestii pentru îmbunătăţirea ei” a declarat Paul Coman, un rădăuţean care locuieşte acum în Statele Unite ale Americii şi care şi-a dedicat timpul şi energia pentru a coordona acest proiect, din partea Asociaţiei Rădăuţiul Civic. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: