Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean: 

Sunt date şi semne clare de însănătoşire

>A scăzut foarte mult numărul cazurilor de Covid în evoluţie, în 68 de unităţi administrativ-teritoriale sucevene nefiind înregistrat vreun caz >Veştile îmbucurătoare sunt valabile şi pentru zona carantinată, iar în majoritatea centrelor DGASPC în care s-au făcut teste „toţi sunt negativi”

 „Sunt semnale foarte bune privind trendul evoluţiei situaţiei în judeţ” a anunţat, sâmbătă, Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, după analiza privind situaţia epidemică, menţionând că unele dintre datele de la Spitalul Judeţean Suceava sunt elocvente în acest sens. Astfel, în primul rând, potrivit lui, numărul externărilor l-a depăşit pe cel al internărilor, iar numărul de paturi libere în zona Covid creşte pe zi ce trece. El reliefează, de asemenea, că, din fericire, numărul de ventilatoare este suficient, la dispoziţie fiind 36 de ventilatoare mari şi mai multe ventilatoare mici.

„Este momentul recalibrării setului de măsuri care trebuie luate în continuare în lupta cu Covid-19, ţinând cont de propunerile conducerii spitalului. De aceea am cerut întrunirea de urgenţă a Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean, pentru a reface prioritizarea măsurilor şi a nevoilor. Trebuie bine pregătită revenirea la activitatea normală a Spitalului Judeţean, atât pe secţii, cât şi în Ambulatoriu. Pentru aceasta trebuie făcute o serie amenajări, atât în corpul nou, cât şi la Secţia Infecţioase, pentru triaje, construcţii modulare pentru echiparea şi dezechiparea personalului şi multe altele” a evidenţiat preşedintele CJ.

Conform lui, în ultimele zile a scăzut foarte mult – „pe un trend care se menţine” – numărul cazurilor de Covid în evoluţie, în 68 de unităţi administrativ-teritoriale nefiind înregistrat vreun caz. Veştile îmbucurătoare sunt valabile şi pentru zona carantinată, respectiv pentru municipiul Suceava şi celelalte opt localităţi învecinate. Totodată, Flutur precizează că a continuat testarea beneficiarilor şi a personalului în centrele aparţinând de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). „În majoritatea centrelor unde s-au făcut teste, toţi sunt negativi. Este vorba despre centrele Blijdorp, Şcheia, Mihoveni, Dolhasca şi Fălticeni. La Sasca, situaţia evoluează foarte bine. Dintre cei 226 beneficiari recent retestaţi, 192 sunt deja negativi. Toţi se simt bine, nefiind probleme. Din rândul personalului din tura din interior au fost doar patru cazuri de pozitivi din totalul de 73, iar din tura care trebuie să intre s-a depistat o singură persoană pozitivă” a conchis Gheorghe Flutur.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: