Cinci zile suplimentare de concediu de odihnă pentru salariaţi ai Bibliotecii Bucovinei

> Suplimentul se acordă la 54 de ocupanţi ai posturilor instituţiei, DSP decizând că activitatea se desfăşoară în condiţii de muncă vătămătoare

 În anul 2020, personalul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” se va bucura de câte 5 zile de concediu de odihnă suplimentar. Suplimentul a fost aprobat de deliberativul judeţean pentru 54 de posturi, după ce Direcţia de Sănătate Publică Suceava a emis un buletin de expertizare, iar Inspectoratul Teritorial de Muncă şi-a dat avizul de rigoare. Respectivii beneficiari sunt managerul, directorul adjunct, şefii de birou, administratorul, inginerul, secretarul, inspectorul de specialitate, referentul de specialitate, economistul, bibliotecarii, muncitorul calificat, paznicul şi îngrijitorul.

Conform HG nr.250 din 1992, Consiliul Judeţean are atribuţia de aproba durata efectivă a concediului de odihnă suplimentar pentru unităţile subordonate, în baza criteriilor şi determinărilor efectuate de Direcţia de Sănătate Publică şi Inspectoratul Teritorial de Muncă. Contractul colectiv de muncă în vigoare la nivel de instituţie prevede că salariaţii Bibliotecii „I.G. Sbiera” „au dreptul la 5 zile lucrătoare pe an, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii de muncă vătămătoare, în baza buletinelor de determinare emise de autorităţile abilitate în acest sens”. În conformitate cu HG nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome şi din unităţi bugetare, care prestează munci periculoase sau vătămătoare, au dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă suplimentar cu o durată cuprinsă între 3-10 zile lucrătoare.

La Primăria Suceava, de concediu suplimentar de 5 zile lucrătoare are parte personalul care îşi desfăşoară activitatea în cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului, Direcţiei Municipale de Evidenţă a Persoanei, Direcţiei Administraţiei Pieţelor, Direcţiei de Ecologizare şi Direcţiei de Asistenţă Socială.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: