Şcoală şi impostori

Dacă arunci o privire în spaţiul public, presă, televiziuni, mai cu seamă pe reţelele de socializare, te împiedici la fiecare pas de mulţimi de „experţi“ în domeniul educaţiei, iar, dacă ai curajul să le mai şi citeşti sau să le asculţi ideile „revoluţionare“, analizele, propunerile „reformatoare“, criticile, sfaturile, observi cu uşurinţă şi stupoare că nici măcar nu ştiu să scrie corect ori să vorbească bine în limba română. Sunt agramaţi, însă atotştiutori şi atotpricepuţi, nu au niciun fel de îndoieli, iar, fără a le aplica imediat ideile lor neapărat „epocale“, cică şcoala noastră nu are nicio şansă.

Aceeaşi nenorocire se întâmplă şi în alte domenii, precum economia: destui politicieni trecuţi prin şcoală ca gâsca prin apă susţin fără tăgadă că stoparea activităţii la vreme de pandemie a fost o eroare, că reluarea activităţii economice trebuie făcută imediat, că vârstnicii sunt arestaţi la domiciliu ca să moară mai repede, că uite în Suedia lumea circulă liberă pe străzi, iar hotelurile, restaurantele şi cofetăriile funcţionează bine mersi, dar nu amintesc nimic de miile de victime…

Se pricep mulţi chiar şi la medicină, la sănătatea publică: deşi nu există şcoli de medicină şi savanţi cu reputaţie mondială care să nu fi susţinut importanţa vaccinării, ies în faţă pe televiziuni şi pe Net tot felul de impostori, tupeişti şi dubioşi, inşi fără carte şi competenţe, care calcă în picioare rezultatele cercetărilor ştiinţifice de aproape două secole şi ne mint că toate vaccinurile sunt lucruri drăceşti inventate de oculta mondială, de iudeo-masoni, de Soros, de Guvernul universal ca să omoare lumea. În timp ce miliarde de oameni, da, miliarde, au scăpat de boli grave ca turbarea, poliomielita, difteria, rujeola, rubeola… cu ajutorul vaccinurilor, se găsesc, iată, destui ipochimeni să nu recunoască datele verificate şi răsverificate ale ştiinţelor medicale. Să fie vorba de morbul sinuciderii, al autodistrugerii? Ne iau de proşti în ţara lui Victor Babeş, primul mare bacteriolog. Oare de ce în statele civilizate, inclusiv în Ungaria, Rusia, această ticăloşie cu vaccinurile nu există?

Dar, revenind la şcoală pe timp de molimă, să observăm mai întâi o şansă şi o urgenţă: şansa de a ne recunoaşte neputinţele de până acum şi urgenţa de a ne corecta sau a reduce defazarea, de a ne apropia fie şi în al XII-lea ceas de puternicele citadele ale educaţiei europene. Căci lipsa logisticii şi a pregătirii pentru învăţământul de la distanţă sunt caracteristice ţărilor subdezvoltate, iar acum distanţarea socială ne-a obligat să descoperim această formă de educaţie şi să luăm măsuri din mers. Ori învăţământ de la distanţă, ori nimic. Cei mai mulţi dascăli n-au stat degeaba, ci au ţinut legătura cu discipolii, fie elevi, fie studenţi, prin mail, prin diverse reţele de socializare, platforme educaţionale naţionale şi locale şi chiar prin lecţii ţinute la unele televiziuni, inclusiv locale. Nu puţini au cerut sprijinul autorităţilor, al oamenilor de afaceri şi au cumpărat, celor ce nu aveau, tablete ori telefoane inteligente ca astfel să poată continua lecţiile. Dar elevii săraci, mai ales de la sate, în jur de 37%, au rămas totuşi pe dinafară…

Nu am văzut nici măcar un politician de prim rang să se implice trup şi suflet alături de elevii nevoiaşi, de aceia din spaţiul rural lipsiţi de internet şi device-uri, în schimb, respectivii stau toată ziua pe televiziuni şi Facebook la vânătoare de voturi, dându-şi cu părerea într-un domeniu de asemenea complexitate şi sensibilitate precum acesta educaţional.

Aşa că, de aproape două luni, impostorii de mai sus deplâng ipocrit închiderea şcolilor şi soarta elevilor, acuză ministerul Educaţiei şi autorităţile didactice de inactivitate, critică diverse lipsuri, numai că, ce să vezi? Când s-a anunţat posibilitatea reluării cursurilor după 15 mai, au şi început criticile că guvernul, după ce a vrut să-i scoată din case pe bătrâni, vrea acum să nenorocească şi generaţia tânără.

De unde putem deduce că respectivii politicieni n-au absolut nicio legătură cu binele şcolii româneşti, cu viitorul copiilor noştri, ci numai şi numai cu bătălia electorală, cu voturile câştigate prin manevre înşelătoare. Dragi colegi, nu vreţi să-i chemaţi din nou la şcoală?

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: