Fostul prefect Orest Onofrei:

Nu politicienii, nu militarii ne vor scoate din situaţia asta, ci doar noi ne vom putea redresa după această criză

Fostul prefect de Suceava, Orest Onofrei, a declarat recent, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, că redresarea Bucovinei nu va fi făcută de politicieni, de militari sau de altcineva decât de suceveni, dacă vor exista o minimă solidaritate şi o minimă artă a dialogului, fiind convins că locuitorii judeţului pot face diferenţa între manipulare şi adevăr.

Orest Onofrei a analizat situaţia actuală din judeţ şi a recunoscut că s-a retras din prima linie politică după ce s-a tot spus că e nevoie de oameni noi.

„În ultima vreme s-a spus că e nevoie de oameni noi în politică. Am înţeles semnalul că e nevoie de oameni noi în politică şi acum tragem concluziile dacă a fost mai bine sau nu. Eu cred că e o foarte mare capcană cu oameni care nu au mai fost, pentru că un om care nu a mai fost este aparent pur, nevinovat, dar nimeni nu garantează nici competenţa, nici seriozitatea, nici integritatea acestuia” a spus Onofrei.

El a arătat că, din acest motiv, este de părere că nimeni nu poate să vină într-o funcţie mai mare dacă nu a fost într-o funcţie mai mică şi nici în acea funcţie mai mică dacă nu a făcut nimic înainte pentru el şi pentru familia lui.

„Tinereţea nu este o calitate, ci este un avantaj foarte mare. Ca în orice domeniu, de la muncitorul necalificat, până la profesorul universitar, există etape. Dacă sunt săriţi unii paşi, acea gaură se va vedea mai departe, acolo unde îţi exerciţi profesia, fie în politică, administraţie, în antreprenoriat” a spus Orest Onofrei.

El a amintit că atunci când a făcut politică, după 7 ani a ajuns consilier judeţean, după 14 ani a ajuns în Parlament, iar după aproape 20 de ani a ajuns prefect.

„Unii au avut o stea mai norocoasă că la 20 de ani, fără să termine o şcoală, au ajuns în Parlament şi singura meserie pe care au avut-o este cea de parlamentar” a spus fostul prefect.

El consideră că marea greşeală de acum este că se crede că dacă schimbăm un om cu un alt om va fi mai bine.

„Schimbăm un om care s-a dovedit incompetent şi promovăm pe cel care a dat semnale şi avem garanţia că este competent. Nu facem schimbare de dragul schimbării” a spus Onofrei.

El a arătat că este foarte ciudat că atunci când e vorba de un om de a cărui nume a fost legată Bucovina şi tot ce se întâmplă în acest judeţ cu extrem de multe lucruri pozitive, brusc, într-o zi, acela devine persona non grata.

„Acest lucru pune mari semne de întrebare dacă suntem sau nu serioşi, dacă acesta este sau nu motivul. Eu sunt de acord ca fiecare om din administraţia publică să fie evaluat, judecat şi dat un verdict, dar nu dai verdictul înainte şi apoi căutăm motivele” a spus Orest Onofrei.

El a subliniat că Gheorghe Flutur, până ieri, chiar şi adversarii politici o recunoşteau, era numărul unu în acest judeţ.

„Ce a greşit Gheorghe Flutur ca deodată să devină un paria? Foarte multe acuzaţii din partea adversarilor politici sunt absolut normale pentru că faci politică, iar pe adversarul tău politic nu-l lauzi. Dar nici să faci politică aşa cum spunea Vadim Tudor: dă-te tu ca să vin eu, fără niciun argument” a spus Onofrei.

El a arătat că lui Gheorghe Flutur i se reproşează că judeţul Suceava are cel mai mare număr de infectaţi cu noul coronavirus.

„Avea Gheorghe Flutur acasă un Covid şi l-a dat la toată lumea?” s-a întrebat Onofrei.

Fostul prefect a adăugat că Gheorghe Flutur este un personaj foarte implicat, uneori mai mult decât ar fi trebuit, iar oamenii au tras concluzia că el răspunde de toate lucrurile din judeţ.

„Dacă Gheorghe Flutur era prezent la spital, la investiţiile de acolo, oamenii au înţeles că Gheorghe Flutur trebuia să gestioneze cum vin bolnavii, pe unde vin, de unde vin. Supraimplicarea poate fi un motiv pentru care opinia publică consideră că el se face vinovat de asta şi că ar fi trebuit să şi rezolve problema” a menţionat fostul prefect.

Onofrei a spus că preşedintele regiunii Lombardia, Attilio Fontana, nu este acuzat că în regiune sunt 13.000 de morţi şi 71.000 de îmbolnăviri. Dar Suceava este comparată cu Lombardia…

„Politicienii care îl acuză pe Flutur greşesc că îl acuză unde nu trebuie. Ar trebui să fie atacat unde trebuie, pentru că mai devreme sau mai târziu oamenii vor afla că nu avea Gheorghe Flutur nicio atribuţie în gestionarea acestei epidemii şi că genul acesta de acuzaţii au fost greşite. În 30 de ani de politică am învăţat că, dacă vrei să fii credibil, trebuie să acuzi acolo unde este măcar puţin adevăr, pentru că altfel se întorc împotriva ta” a adăugat Onofrei.

El a mai spus că îl ştie pe Gheorghe Flutur de 25 de ani şi că aşa a fost dintotdeauna, un personaj extrem de implicat.

„Faptul că unii oameni din jurul lui se mişcă mai greu îl face să facă el şi treaba acestora. Acesta este personajul Gheorghe Flutur şi aşa îl ştie toată lumea. Supraimplicarea asta l-a mai costat pe Gheorghe Flutur şi când a fost ministru al Agriculturii, şi în primul mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava” a declarat Onofrei, care a adăugat că e preferabil să-i spui unui om că face prea mult decât că nu face deloc.

Mai mult, fostul prefect a spus că lui Gheorghe Flutur i se reproşează foarte multe lucruri de care nu este răspunzător şi crede că cei care vor să câştige capital politic trebuie să se recalibreze şi să se concentreze pe ceea ce în mod real i se poate reproşa lui Gheorghe Flutur.

El a amintit că a fost prefect cu preşedinte de CJ de la PSD, în condiţiile în care PSD l-a dat afară din casă şi din serviciu şi (cu toate acestea – n.red.) a reuşit să colaboreze decent (cu PSD – n.red.).

„Ceea ce ne lipseşte nouă, mai ales în ultimele două legislaturi, este că s-a radicalizat foarte mult discursul politic. (…) Este plin de venin, plin de ură, nu există o minimă artă a dialogului măcar pentru problemele mari” a spus Onofrei.

El crede că din partea unora este o iresponsabilitate uriaşă să facă rău judeţului crezând că-i fac rău lui Gheorghe Flutur.

„Ce câştig aş avea eu dacă, după ce se distruge judeţul ca imagine ca şi credibilitate, apoi să vin să iau eu locul lui Gheorghe Flutur, să gestionez nişte dărâmături, nişte ruine?” s-a întrebat Onofrei, care susţine că, din acest motiv, lucrurile trebuie să fie separate şi trebuie luciditate atunci când se fac nişte acuzaţii.

Fostul prefect a recunoscut că revenirea va fi destul de grea pentru suceveni.

„Noi ne vom reveni extrem de greu după ce această boală va trece, ca oamenii să aibă încredere în Bucovina, în turismul din Bucovina, pentru că noi am vorbit foarte urât despre noi. Am vorbit foarte urât despre casa noastră” a spus Onofrei.

El a arătat că în ţări bogate sau nu, cu materiale sau nu, toată omenirea a fost surprinsă de amploarea acestei boli şi nu a fost doar Suceava surprinsă.

„Mă aşteptam ca marii salvatori care au salvat acest spital de la Suceava, unul dintre ei, om politic, să fi spus ce e bun şi ce e rău, ce a găsit bun şi ce a găsit rău la acest spital. Nu poţi să vii şi să spui doar că e jale şi că eu am rezolvat problema. Minim trebuia să spună că material este în regulă, că administraţia nu are treabă” a spus Onofrei.

El a mai dat un exemplu din Italia, din regiunea Valle d’Aosta, care are o populaţie cât municipiul Suceava, având preşedinte pe Augusto Rollandin, regiune care are cu 131 mai multe decese decât tot judeţul Suceava.

„Statistica o folosim în ce dorinţă dorim” a spus fostul prefect.

El a arătat că în actuala situaţie se vorbeşte despre imagine politică, unde există responsabilitate personală.

„O imagine în politică se distruge foarte repede şi se repară foarte foarte greu. Eu sunt convins că adversarii politici ai lui Gheorghe Flutur au sperat că alegerile vor avea loc acum, iar Gheorghe Flutur nu va avea timp să-şi refacă imaginea” a spus Onofrei.

El a adăugat că nu s-a ţinut cont că Gheorghe Flutur nu putea să vorbească, fiind internat în spital, şi că pentru un om care era mereu prezent în presă a fost o situaţie ingrată să nu poată răspunde.

„Nu poţi cu perfuzie şi cu mască să faci conferinţă de presă” a spus Onofrei.

El a mai arătat că majoritatea nu crede că Gheorghe Flutur a fost bolnav, dar că presa are acces şi poate afla foarte uşor dacă a fost sau nu bolnav.

„Oamenii cred că dacă te testezi pentru această boală te şi vindeci. E greşit. În ce priveşte reproşul la Flutur că s-a testat, eu cred că era obligatoriu să o facă, pentru că e parte din factorii de decizie din acest judeţ” a spus Onofrei, care a menţionat că parlamentarii din judeţul Suceava s-au testat înaintea lui Gheorghe Flutur.

El a mai spus că Flutur a fost acuzat că are firmă care a dus oameni la sparanghel în Germania.

„Pe acel om care are firma respectivă îl cheamă Flutur Onofrei Viorel şi se putea spune că firma să fie şi a mea, dar nu e şi a mea pentru că eu nu reprezint o miză” a spus Onofrei.

Orest Onofrei crede că sucevenii ştiu să facă diferenţa între minciună şi adevăr şi nu se lasă manipulaţi.

„Cred că noi trăim într-un judeţ în care oamenii discern foarte bine între minciună şi adevăr şi că oamenii, în general, nu se lasă manipulaţi. Gheorghe Flutur, până în toamnă, are timp să arate cine este, ce a făcut, ce face dacă îşi doreşte în continuare să fie preşedintele Consiliului Judeţean. Eu, dacă aş fi în locul lui, după câte lucruri a făcut în acest judeţ, nu aş mai dori să fiu preşedinte” a spus Onofrei.

El crede că doar sucevenii vor putea să scoată judeţul din această situaţie.

„Nu politicienii, nu militarii, nimeni nu ne scoate din situaţia asta. Noi ne vom scoate. Dacă există o minimă solidaritate şi o minimă artă a dialogului se poate” a spus Onofrei.

El a spus că a atunci când era prefect a mai cerut sfatul foştilor prefecţi, iar dacă ar fi acum în poziţia preşedintelui CJ Suceava ar fi cerut şi sfatul foştilor preşedinţi de consiliu judeţean, foştilor primari.

„Din sfaturile lor putem găsi soluţii să ne redresăm” a conchis Orest Onofrei. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: