Ion I. Solcanu, „Ioan Hudiţă, istoric, om politic şi autor de jurnal“

Cartea dlui profesor Ion I. Solcanu, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, apărută la prestigioasa Editură enciclopedică în 2015, nu s-a bucurat în presa suceveană de ecoul binemeritat cum s-a întâmplat în revistele naţionale de specialitate. În afara unui semnal editorial al lui Mircea Radu Iacoban, masiva monografie (642 pag.) cu titlul de mai sus nu a trezit interesul cuvenit al sucevenilor, deşi prestigioasa lucrare a fost apreciată de Academia Oamenilor de Ştiinţă din România cu premiul „Aurelian Sacerdoţeanu” la 23 martie 2017.

Motiv pentru care am simţit nevoia să intervin, încercând să-i provoc pe istoricii, universitarii suceveni la o discuţie despre oamenii de seamă ai judeţului care au făcut eforturi eroice pentru modernizarea României, dar azi zac uitaţi prin rafturi de biblioteci şi sertare prăfuite. Să fie vorba de sentimentul de teamă faţă de adevăruri dinainte de 1989?

Cine a fost Ioan Hudiţă? Născut la 1 august 1986 în Bogdăneşti ca fiu al învăţătorului Vasile Hudiţă şi al Mariei, fostă Cârlănescu, Ioan a învăţat cetit-scrisul şi socotitul la şcoala din sat, apoi a continuat la celebrul gimnaziu Alecu Donici, din Fălticeni. Studiile universitare le face la Facultatea de litere şi drept a universităţii ieşene, unul dintre profesori fiindu-i eminentul lingvist Alexandru Philippide. Licenţiat în drept şi litere, îşi obţine doctoratul de stat la Sorbona 1921 – 1927 cu menţiunea „tres onorable“. Este autor al Jurnalului politic (6325 pag.!), până acum fiind publicate 19 volume de istoricul Dan Berindei, o vastă „frescă a societăţii româneşti“ (pag. 463). Aici sunt analizate marile noastre nenorociri: dictaturile carlistă, antonesciană şi bolşevică, pierderea războiului şi ocupaţia sovietică, ciuntirea hotarelor patriei străbune, inconsecvenţa şi chiar trădarea marilor puteri… Alte lucrări semnate de Ioan Hudiţă, dar încă netraduse: „Répertoire des Documents concernant les Négociations Diplomatiques entre la France et la Transylvanie au XVIIe siecle” (1636-1683), 1926, 271 pag., „Histoire des Rélations Diplomatiques entre la France et la Transylvanie au XVIIe Siecle” (1635-1683), 1927, 432 pag., „Recueil de Documents concernant l’Histoire des Pays Roumains, tirés des Archives de France XVIe et XVIIe Siecles”, Iaşi, Editura Viaţa Românească, 1929, 316 pag…

Casa Hudiţenilor era vizavi de şcoala veche, iar ca elev privitor prin şi peste gardul şcolii îi vedeam adesea stând în cerdacul larg: îmbrăcaţi în ţinute de oraş, domni demni şi doamne elegante, cu pălării la modă dinainte de război, mi-au trezit curiozitatea. Niciun cadru didactic nu vorbea cu ei, în afara învăţătorului Ghiţă Cârlănescu, rudă apropiată, şi nici el prea des.

Profesor universitar, conferenţiar şi cercetător ştiinţific, la Iaşi şi Bucureşti, între 1928 şi 1947, predă Arhivistică şi Istoria diplomaţiei, până când este suspendat definitiv din învăţământ în 1947, fiind arestat până în 1955, fără a fi judecat şi nici condamnat, apoi rearestat între 1961 şi 1962 de regimul, cică, „democrat-popular“. Încarcerat la Bucureşti, Craiova şi Sighet. Interesant este cum se făceau arestările pe vremea aceea: în lipsa jurnaliştilor, fotografilor, reporterilor TV, arestatul era plimbat în lanţuri pe uliţa principală a satului, iar sătenii, scoşi la porţi şi noi, elevii şcolii, eram puşi să aruncăm cu pietre. Probabil că şi Ion Solcanu îşi aminteşte. Căci pe atunci bolşevicii făceau şi desfăceau cariere şi destine, după bunul plac… Ioan Hudiţă îşi încheie activitatea ca cercetător la Institutul de istorie al Academiei Române.

Nici cariera politică nu i-a fost mai prejos: parlamentar reprezentând judeţul Baia începând din 1932, secretar general adjunct al PN, „colaborator apropiat al lui Iuliu Maniu“, omul său de încredere, ministru în guvernele Sănătescu şi Rădescu, după care Gheorghiu-Dej, Bodnăraş, Ana Pauker, Vîşinski îi propun postul de prim-ministru cu condiţia să rupă PN. Blasfemie.

După încarcerări, a fost „supravegheat şi urmărit permanent de Securitate, până la aşezarea în pământul Ţării, pe care a slujit-o şi iubit-o până la sacrificiu“, la 21 martie 1982. Iată ce declara Corneliu Coposu: „…a fost un om modest, dar un mare caracter; un luptător bun şi loial; un istoric care a strălucit prin cultură, hărnicie şi onestitate ştiinţifică. A fost un profesor ilustru şi un gânditor neostenit, cu inteligenţă sclipitoare şi cu excepţională putere de analiză… „A fost un îndrăgostit de Adevăr şi de Ţară”.

În loc de concluzii: o carte scrisă cu talent de istoric însufleţit adesea de frumuseţea artei literare; două destine puternice, Ioan Hudiţă şi Ion Solcanu, puse de Bogdăneşti la dispoziţia României.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: