Un tânăr de 17 ani, băut, a comis un accident rutier în timp ce se plimba noaptea cu o maşină neînmatriculată şi cu numere false

> El este cercetat penal pentru mai multe infracţiuni şi a fost amendat pentru încălcarea ordonanţelor militare

 Un tânăr de 17 ani, din comuna Dărmăneşti, are probleme serioase cu legea după ce a comis un accident rutier.

Potrivit IPJ Suceava, în noaptea de 29 – 30 aprilie, în jurul orelor 2.30 – 3, tânărul a condus autoturismul pe raza localităţii Măriţei, deplasându-se la locuinţa unei tinere, de unde l-a luat pe un prieten, tot de 17 ani. În continuare, cei doi s-au deplasat pe traseul Dărmăneşti – Rădăuţi – Siret – Grămeşti, consumând mai multe doze de bere. În localitatea Grămeşti, ar fi explodat o roată de la autoturism, acesta izbindu-se în capul de pod.

Spre dimineaţă, maşina a fost observată de o patrulă, poliţiştii găsindu-i lângă maşină pe cei doi tineri. Aceştia, la vederea poliţiştilor, au fugit.

Urmărindu-i, poliţiştii au reuşit să-l prindă unul dintre tineri, care s-a dovedit a fi chiar şoferul. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, poliţiştii l-au găsit şi pe celălalt tânăr.

Sursa precizează că s-a stabilit că autoturismul cu care cei doi au circulat nu este înmatriculat, iar plăcuţele cu numere provizorii sunt emise în anul 2016 şi provin de la o autoutilitară.

Prin urmare, şoferul de 17 ani este cercetat penal, în libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul cu numere false”, „conducerea unui vehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

Pe lângă asta, cei doi tineri au fost amendaţi cu câte 5.000 lei pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie impuse de ordonanţele militare. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: