Un bărbat din Stulpicani a murit după ce a căzut din TAF, fiind călcat de o roată din spate a utilajului

Un bărbat de 52 de ani, din Stulpicani a murit vineri după-amiază, după ce a căzut din TAF şi a fost călcat de o roată din spate a utilajului.

Potrivit cercetărilor poliţiştilor, un bărbat de 32 de ani din Stulpicani a mers cu TAF-ul particular într-o partidă situată pe raza Ocolului Silvic Frasin, împreună cu bărbatul de 52 de ani.

Astfel, în timp ce primul trăgea cu TAF-ul material lemnos în zona de pădure, celălalt bărbat se afla pe TAF şi se ţinea cu o mână de gratia din metal a geamului din spate, dar, în momentul în care au trecut printr-o zona denivelată, a fost aruncat sub roata stângă spate a vehiculului.

Conducătorul şi-a continuat drumul încă circa 7 metri, până a observat cele întâmplate, apoi a oprit TAF-ul şi a constatat că bărbatul murise.

La sosirea ambulanţei, victima nu prezenta semne vitale, având leziuni în zona capului şi a corpului. Personalul medical a stabilit că decesul a survenit în momentul producerii accidentului.

 De menţionat este că cei doi au mers în pădure fără ştirea pădurarului de canton, în calitate de persoane fizice; nu erau angajaţi la nicio societate forestieră şi nu era deschisă partidă de exploatare.

Cazul este cercetat şi de lucrători de poliţie din cadrul Biroului Silvic Suceava şi de la Garda Forestieră Suceava, pentru a clarifica împrejurările transportului de material lemnos. A fost informat şi ITM Suceava.

Cercetările vor fi continuate pentru „ucidere din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”, „nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”, „tăiere fără drept de arbori” şi „furt de arbori”. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: