Microbuz cu ţigări de contrabandă de peste 250.000 de lei, abandonat, după o urmărire, la Marginea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava au depistat, sâmbătă, la Marginea, un microbuz în care se aflau ţigări de contrabandă în valoare de peste 250.000 de lei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan, sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 8, poliţişti de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea la control, pe raza localităţii Marginea, a unui microbuz marca Mercedes.

La observarea patrulei Poliţiei de Frontieră, şoferul a demarat în trombă, fapt pentru care s-a pornit în urmărirea mijlocului de transport.

După câteva sute de metri, poliţiştii de frontieră au descoperit microbuzul abandonat, iar în interiorul acestuia au putut fi observate mai multe colete care conţineau ţigări.

În urma inventarierii baxurilor descoperite în mijlocul de transport a rezultat cantitatea de 22.100 de pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană, în valoare de 258.600 lei.

În acest caz se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Autoturismul folosit la transportul ţigărilor, în valoare de 7.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei de Frontieră, iar în continuare se fac verificări în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, precum şi pentru reţinerea tuturor persoanelor implicate. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: