Epigoni din… rutină

Aeeer! Electricianul spitalului intră la Reanimare şi le spune bolnavilor cu masca de oxigen pe faţă: – Băieţi, luaţi o gură mare de aer, că tre’ să schimb nişte siguranţe…!

Blat. Nu-mi mai merge netu’ prin wireless de două zile. Cred că vecinul iar a uitat să plătească factura.

Cousteau (Jacques-Yves). În anul 1985, echipajul lui Cousteau a ajuns în Cuba, pentru a explora populaţia unică a homarilor locali. Însuşi Fidel Castro a venit pe vasul cercetătorilor pentru a lua cina. Castro a citit cărţile lui Cousteau şi şi-a dorit să se întâlnească personal cu autorul. În acea seară, liderul cubanez şi cercetătorul francez au devenit buni prieteni, iar, datorită acestei relaţii speciale, 80 de prizonieri politici au fost eliberaţi din închisoare.

Culme. Culmea adolescentului rebel: să locuieşti singur şi să fugi de acasă!

Dialog. – Dragule, trebuie să-i spui fiului nostru să nu se însoare cu proasta aceea! – Asta-i culmea, de parcă pe mine m-a atenţionat cineva…

Greşeli. Nu faceţi aceeaşi greşeală de două ori, sunt atât de multe greşeli noi de făcut!

Iubită. „Mi-ar plăcea/ să am o iubită/ pe care s-o cheme/ maria grün,/ să poarte o rochie/ cusută din frunze/ şi să aibă tot timpul în/ buzunar/ nişte fructe proaspete de/ pădure./ Ce bine ar fi/ să te cheme maria grün!/ Şi să ai sub pântece/ o ghindă de stejar/ cafenie./ Atât:/ doar o ghindă/ cafenie şi/ de stejar.” (Octavian Soviany)

Început. La început n-a fost nimic. Apoi Dumnezeu a spus: Facă-se lumină! În continuare, a fost tot nimic, doar că devenise vizibil.

Legi. Legea lui Slous: Dacă îndeplineşti o sarcină prea bine, vei rămâne cu ea pe cap. Legea lui Raphel referitoare la afaceri: Cu cât angajaţii au mai puţin de lucru, cu atât vor lucra mai încet. Maxima biroului: Telefonul nu sună niciodată când nu ai nimic de făcut. Legea lui Otto: Întotdeauna faci ceva lipsit de importanţă când şeful trece pe la biroul tău. Legea lui Chapman: Dacă nu poţi să-ţi termini treaba în primele 24 de ore, lucrează noaptea. Regula lui Harry: Când nu ştii ce să faci, mergi grăbit şi ia-ţi o mină îngrijorată. Concluzia coridorului: Poţi să te duci oriunde dacă ai o mină serioasă şi duci cu tine un dosar. Prima capcană a geniului: Niciun şef nu va păstra un subaltern care are dreptate tot timpul.

Pălit. Soţia lui Sadoveanu era femeie destoinică şi aprigă. Născuse, crescuse şi educase 11 copii. Uneori el mergea la vânat şi pescuit, iar soţia Catincuţa rămânea cu grija casei şi a copiilor. Însă s-a întâmplat ca scriitorul să fie bolnav, iar coana Catincuţa a trebuit să cumpere singură chiar şi gaz lampant, pe datorie. Pe lângă toate acestea, lui Sadoveanu i se mai aprindeau călcâiele după doamnele vremii. Una dintre ele, Natalia Negru, prietenă de familie care se credea poetă, sub pretextul aducerii nişte versuri la corectat maestrului, îşi îndesise vizitele în casa din Copou. Calitatea versurilor lăsa de dorit, dar vizitele doamnei continuau, determinându-i soţiei o reacţie neaşteptată, după plecarea vizitatoarei. Aşa micuţă cum era ea, i-ar fi tras un pumn peste nas, zicându-i prozatorului: “Auzi, eu n-am casă de stricat! Mojicule!”. El n-a reacţionat în niciun fel, poate şi pentru că apăruse fetiţa lor Profiriţa (Profira Sadoveanu), care, firesc, a întrebat: „Ce-ai păţit la nas, tăticuţule?”. Răspunsul a fost tot amuzant: „M-am pălit la bărbierit, Profiriţo”. (WebCultura)

Poet (de porunceală). Grigore Alexandrescu era un tip integru, de o moralitate ireproşabilă, ce deţinea o funcţie oarecare la cancelaria domnească. Într-o vară, a fost invitat la masă – împreună cu cel ce relatează întâmplarea, Ion Ghica – de Vodă Bibescu. Autorul „Fabulelor”, în vervă, a izbutit s-o amuze copios pe soţia domnitorului, care i-ar fi zis poetului să vină zilnic la prânz la masa ei şi i-ar fi şoptit lui Vodă: „Numeşte-l îndată poet al Curţii!”. Poetul n-a mai aşteptat răspunsul lui Bibescu şi a replicat vesel: „Să mănânc bine e foarte bine, pot şi primesc, dar să fiu poet de porunceală nici că pot, nici că primesc, Măria ta!”. Când mă gândesc câţi epigoni ai fabulistului au acceptat, chiar cerşit repetată porunceală ba de la Antonescu, ba de la Carol al II-lea, ba de la Dej, ba de la Ceauşescu… Ba şi mai încoace, după 1990…

Rege. Conform academicianului Ioan Aurel Pop, cancelariile occidentale l-au numit şi pe Ştefan cel Mare „rege al Daciei”, pe vremea când faptele sale de arme împotriva turcilor erau elogiate în toată Europa. Mai mult decât atât, Papa i-a oferit şi supranumele de Atlet al lui Christos! În acest context, întrebarea care apare este previzibilă: nu sunt toate aceste lucruri dovezi limpezi ale faptului că în conştiinţa europeană românii din Moldova, Valahia şi Transilvania erau consideraţi (şi) urmaşi ai geto-dacilor, aceasta fiind o altă dovadă a continuităţii noastre milenare? Evident că da!

Rutină. Caracteristica de bază a politicii româneşti, care o apropie de esenţa artei, este că în ambele domenii reconsiderarea obstinată a vechiului rămâne principala sursă de „nou”.

Supraveghere. Deoarece Dumnezeu nu reuşeşte să urmărească totul, a creat babele şi băncile din faţa blocului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: