Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a fost externat din SJU Suceava după ce s-a vindecat de Covid-19

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost externat din SJU Suceava după ce s-a vindecat de Covid-19.

„În cursul zilei de ieri (joi – n.red.) am fost informat de DSP Suceava că rezultatele ultimelor două teste privind infecţia cu noul coronavirus sunt negative şi că îmi pot relua activitatea zilnică” a anunţat Flutur printr-un comunicat.

El adaugă că, începând din dimineaţa zilei vineri, 10 aprilie, s-a prezentat la muncă, prima întâlnire de lucru având-o la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, unde a discutat cu secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, gen. (r.) Ionel Oprea, cu managerul militar al spitalului, colonelul medic Daniel Derioiu, şi cu prefectul judeţului Suceava, Alexandru Moldovan.

„Am dorit să aflu care sunt urgenţele, iar din acest moment m-am alăturat pentru a fi în mijlocul celor care fac eforturi pentru normalizarea situaţiei în judeţul Suceava, fiind la dispoziţia lor 24 de ore din 24” a declarat Flutur.

El a adresat sucevenilor rugămintea să respecte măsurile stabilite de autorităţi, pentru a putea stăvili cât mai repede această pandemie.

Gheorghe Flutur a fost diagnosticat pozitiv cu Covid-19 şi a fost internat în seara zilei de 24 martie la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Suceava. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: