Conducerea militară de la SJU Suceava se aşteaptă la un vârf de 760 de paturi ocupate cu pacienţi cu Covid-19

> Aceasta acţionează pentru consolidarea şi extinderea Secţiei ATI

Managerul interimar al SJU Suceava, col. dr. Daniel Derioiu, şi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, general-maior în rezervă, medicul chirurg Ionel Paul Oprea, în prezent coordonator medical al Sucevei, au anunţat, într-un interviu postat pe site-ul MApN, că unul dintre obiectivele importante pentru perioada imediat următoare îl reprezintă consolidarea şi extinderea Secţiei de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean, mai ales că, în perioada pandemiei, acest sector este „cel mai greu încercat”.

Colonel dr. Daniel Derioiu a spus că, potrivit estimărilor, „într-un scenariu optimist”, în condiţiile în care sunt menţinute regulile de distanţare socială, regulile impuse de autorităţi şi recomandările specialiştilor în medicină de respectare a măsurilor de igienă şi de dezinfectare, în următoarele săptămâni „se poate aştepta ca un vârf de încărcare cu pacienţi să fie undeva la 760 de paturi ocupate în sistemul de sănătate din Suceava, dintre aceştia, statistic vorbind, 10-15% pot fi pacienţi de terapie intensivă”.

„Ne-am făcut planuri de răspuns, de ridicare graduală de răspuns pentru aceşti pacienţi, astfel încât să putem mobiliza şi deservi 130 de paturi de terapie intensivă în spital şi 90 de ventilatoare. Asta ar fi o estimare făcută pentru evoluţia viitoare în următoarele săptămâni, dar estimarea trebuie să ţină totuşi cont că particularităţile acestui virus, de contagiozitate şi de răspândire, sunt destul de puţin cunoscute la nivel naţional şi la nivel mondial” a menţionat Derioiu.

El a precizat că la SJU Suceava funcţionează în momentul de faţă 24 de paturi în sectorul ATI, iar în sectorul postoperator, alte 8 paturi.

Derioiu a spus că în planul de extindere a Secţiei ATI sunt pregătite încă 11 paturi în sălile de operaţii, la care aparatele de ventilaţie mecanică pot suplini funcţionarea ca ventilatoare mecanice.

„Le putem folosi, pentru că s-a redus semnificativ activitatea medicală şi chirurgicală, iar operaţiile programate au fost amânate. Lucrăm în acest moment cu 24 de paturi ocupate, din care 11 sunt cu pacienţi ventilaţi mecanic. Suntem cu personalul de specialitate de la ATI la limita de avarie, funcţionăm cu 8 medici, 30 de asistente medicale, care sunt o parte dintre ele redistribuite de la Blocul Operator, pentru că s-a redus activitatea medicală şi chirurgicală, aproximativ 15 infirmiere şi îngrijitoare, tot redistribuite din alte sectoare, din Blocul Operator. Activitatea este în continuare dificilă şi plină de riscuri la ATI, sunt măsuri de reorganizare în curs” a explicat col. dr. Daniel Derioiu.

El a anunţat că Secţia ATI are un nou medic-şef şi sunt continuate eforturile pentru asigurarea necesarului de echipamente şi materiale sanitare, adăugând că s-au primit 5 videolaringoscoape, în condiţiile în care în dotarea spitalului exista doar unul.

„Toate aceste echipamente şi materiale sunt destinate creşterii gradului de protecţie pentru personalul medical şi scăderii riscului de infectare. În continuare, suntem într-o luptă contra cronometru pentru a suplini această lipsă de personal medical, de a extinde capacitatea de terapie intensivă, pentru că sectorul de terapie intensivă este în această pandemie cel mai greu încercat.”

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, general-maior în rezervă, medicul chirurg Ionel Paul Oprea, în prezent coordonator medical al Sucevei, a declarat că unul dintre obiectivele actualei echipe de conducere de la SJU Suceava îl reprezintă consolidarea Secţiei de Terapie Intensivă, care a fost extinsă ca număr de paturi.

„Avem deja acum un plan clar, după care ne sunt asigurate ventilatoarele. Deja am primit de la Botoşani, de la Vatra Dornei şi din alte zone limitrofe, conform planului de acţiune la nivel naţional. Am primit ventilatoare şi vom mai primi, inclusiv de la cine achiziţionează, într-o manieră generoasă, prin Consiliul Judeţean Suceava, 40 de ventilatoare, care urmează să vină în perioada următoare” a menţionat Oprea.

El a spus că se doreşte upgradarea potenţialului Secţiei de Terapie Intensivă, pentru „a trata corespunzător calitativ pacienţii care au o evoluţie gravă”. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: