Siretul Dolhasca, campioană adevărată, „nevirusată” !

Conducerea Asociaţiei Judeţene de Fotbal Suceava a decis suspendarea definitivă a tuturor competiţiilor pe care le organizează din cadrul sezonului 2019-2020. În acest moment, gruparea Siretul Dolhasca, clasată pe primul loc în ierarhia la zi a Ligii a IV-a, va fi certificată drept câştigătoare a întrecerii, urmând să aibă dreptul de participare la barajul pentru promovarea în eşalonul al treilea, atunci când FRF va hotărî că este posibil acest lucru.

„Ţinând cont de problemele cu care se confruntă judeţul nostru în lupta împotriva pandemiei de coronavirus, era de aşteptat o asemenea decizie de suspendare definitivă a tuturor campionatelor.

Formaţia Siretul Dolhasca, care conduce autoritar campionatul Ligii a IV-a, este îndreptăţită din toate punctele de vedere să participe la barajul pentru promovare în eşalonul al treilea, deci este o hotărâre cât se poate de logică din acest punct de vedere. În ce priveşte barajul, cred că nu se poate desfăşura mai devreme de luna iulie, mai ales că starea de urgenţă a mai fost prelungită până pe 16 mai.

În urma tragerii la sorţi operate de Federaţia Română de Fotbal, Siretul Dolhasca ar trebui să joace împotriva grupării Dante Botoşani, echipa virtual campioană din judeţul vecin.

Aşteptăm cu toţii să fie depăşită cu bine criza generată de virusul Covid-19, pentru că ne-am săturat să stăm în casă şi ne este dor de fotbal”, a declarat preşedintele AJF Suceava, Ciprian Anton.

Conform deciziei de suspendare definitivă a tuturor competiţiilor desfăşurate sub egida Asociaţiei Judeţene de Fotbal, rezultatele vor fi omologate exact aşa cum se regăsesc în acest moment pe site-ul oficial al forului sucevean. La nivel de copii şi juniori, toate echipele vor fi premiate cu medalii şi diplome, iar campionatul viitor va începe când se va primi acordul din partea autorităţilor, cu aceleaşi echipe.

La Liga a IV-a şi Liga V-a, nu se va acorda titlul de campioană pentru ediţia de campionat 2019-2020, tuturor formaţiilor de pe tabloul de concurs urmând să li se acorde diplome de participare, indiferent de ierarhizare.

Suspendarea activităţii fotbalistice judeţene este una normală în condiţiile în care municipiul Suceava se află în izolare.

„În situaţia în care ne aflăm noi, la Suceava, care este mult mai gravă decât în restul ţării, cred că nimeni nu se mai gândeşte la fotbal. Este imposibil să se poată juca fotbal până la eradicarea totală a pandemiei, iar acest lucru, în cel mai optimist scenariu, nu se poate întâmpla mai repede de luna iunie. Ar însemna, apoi, să jucăm la foc automat o lună de zile, ori este greu să programezi meciuri din două în două zile la nivelul amator din fotbalul judeţean, acolo unde jucătorii au alte priorităţi în viaţă. Cred că nimeni nu va risca să dea drumul la o competiţie înainte ca această criză să se sfârşească cu adevărat. Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă, prin absurd, competiţiile fotbalistice din ţara noastră se vor relua la un moment dat şi va apărea la scurt timp un nou caz de coronavirus. Campionatele vor trebui stopate din nou. Important este să trecem cu toţii sănătoşi peste această perioadă dificilă şi să ne gândim cum să ne organizăm mai bine pentru viitorul sezon din fotbalul judeţean, pe care preconizăm să-l începem undeva la sfârşitul lunii august şi începutul lui septembrie”, a precizat Ciprian Anton.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: