Primăria Suceava cumpără zece ventilatoare pentru terapie intensivă, necesare Spitalului Judeţean

Primăria Municipiului Suceava a încheiat, luni, un contract cu BPM Tehnologica SRL Bucureşti pentru cumpărarea a zece ventilatoare pentru terapie intensivă („ventilator transport/urgenţă tip Oxicent Oxi 4 plus”) a anunţat primarul Ion Lungu.

Valoarea unui aparat este de 71.250 lei fără TVA, iar în total valoarea contractului este 847.875,0 lei inclusiv TVA. Plata se va face în termen de 5 zile de la recepţia mărfii de către beneficiar.

Primarul Ion Lungu a arătat că termenul de livrare a produselor, însoţite de accesorii, este între minim 10 zile şi maxim 25 zile de la semnarea contractului sau, cu alte cuvinte, între 20-30 aprilie a.c.

„Aceste ventilatoare vor mări capacitatea de ventilare a bolnavilor de la Secţia de Terapie Intensivă” a spus Lungu.

El a menţionat că a obţinut acordul pentru aducerea acestor aparate al şefului Secţiei ATI, dr. Stănescu, şi al şefului UPU Suceava, dr. Liviu Cârlan.

Totodată, primarul l-a informat şi pe generalul Paul Oprea, comandatul medical al Sucevei, despre această achiziţie, generalul dându-şi acordul.

Reamintim că generalul chirurg Paul Oprea a declarat, sâmbătă, că în SJU Suceava sunt 52 de aparate de ventilaţie pentru urgenţe şi că necesarul este de circa 120-130 de astfel de aparate. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: