Primarul Ion Lungu:

„Nu ascund faptul că mă contactează persoane care îmi spun că nu au ce mânca”

> El cere sucevenilor să aibă răbdare şi să respecte măsurile carantinării, de părere fiind că vârful epidemiei este aşteptat la finalul acestei luni

 Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunţat marţi, într-o intervenţie video din sediul Primăriei, că municipalitatea începuse din acea zi lucrări de dezinfecţie împreună cu militari din cadrul unei unităţi militare din Huşi care a fost dislocată la Suceava.

Acţiunile urma să continue pe bulevardele principale şi în cursul zilei de miercuri.

El a mai declarat că a fost efectuată dezinfecţia pe toate cele 1974 de scări de bloc din municipiu şi că o acţiune similară va fi reluată în perioada următoare.

Ion Lungu a mai anunţat că Primăria Suceava identifică spaţii de cazare pentru personalul medical sucevean, după ce comandantul medical al Sucevei, secretarul de stat gen. Ionel Paul Oprea, a anunţat că doreşte ca tot personalul să fie testat la infecţia cu noul coronavirus şi să fie izolat de familie şi de zona citadină, pentru a se evita răspândirea virusului.

El a spus că în acest sens au fost puse la dispoziţia personalului medical 100 de camere în două hoteluri din municipiu şi 116 locuri în căminele Colegiului Naţional „Spiru Haret”, fiind asigurate circa 300 de locuri de cazare.

„Sunt alături de cadrele medicale, dar în această perioadă nu avem încotro. Trebuie să fim disciplinaţi, trebuie să respectăm regulile în acest fel să gestionăm acest focar de infecţie de la Spitalul Judeţean” a declarat Lungu.

El a mai spus că Primăria Suceava mai închiriat 100 de camere pentru persoanele care intră în carantină instituţionalizată.

Mai mult, el a menţionat că, începând cu data de 1 martie, Primăria Suceava duce mâncare şi apă persoanelor aflate în izolare, la cele aflate în carantină, dar acum şi cadrelor medicale ce au nevoie de acest sprijin.

Primarul a mai arătat că de luni urmează să fie distribuite 500 de pachete cu alimente persoanelor vulnerabile din municipiu şi că sucevenii care au anumite nevoi pot apela la numărul de telefon pus la dispoziţie.

„Nu ascund faptul că mă contactează persoane care îmi spun că nu au ce mânca, nu au produse alimentare” a spus Lungu.

El a transmis că cei care au probleme să sesizeze Primăria, care va direcţiona aceste nevoi Direcţiei Sociale, iar toţi cei care sunt situaţii de dificultate vor primi pachete de la Primărie până la sărbătorile pascale.

„Este o perioadă dificilă. Trebuie să dăm dovadă de solidaritate” a spus Lungu.

Primarul a mai spus că sucevenii solicită testarea în masă şi a amintit că Primăria Suceava a cumpărat un aparat RT-PCR, care a fost pus în funcţiune la SJU Suceava încă de sâmbătă.

„Într-o discuţie cu conducerea militară a spitalului, mi-au spus că au nevoie în această perioadă să testeze cadrele medicale. Probabil că aşa este corect în ideea de a şti care este bolnav şi care nu” a spus Lungu.

Primarul a arătat însă că după testarea personalului medical ar trebui făcute teste în rândul populaţiei, fiind sesizat de suceveni că au avut sau au în familie persoane care au fost testate pozitiv la noul coronavirus şi stau cu frică.

Mai mult, Ion Lungu a arătat că este contactat de suceveni care vor să iasă din zona de carantină pentru că au grijă de persoane în vârstă sau au de lucrat pământul, dar le transmite că „nu primarul poate oferi derogări”.

El a subliniat că nu este cazul să fie relaxare de la condiţiile actuale, pentru că la Suceava specialiştii prognozează un vârf al epidemiei în două-trei săptămâni.

Primarul a mai declarat că îşi doreşte ca la sfârşitul lunii aprilie-începutul lunii mai să se tragă concluziile că lucrurile intră cât de cât în normalitate.

El a rugat sucevenii să aibă răbdare, „pentru că o fac pentru ei”. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: