La mai mulţi ani, sănătoşi şi fericiţi, domnule profesor!

„Profesorul Gheorghe Giurcă ocupă un loc de seamă în ierarhia intelectualităţii din Bucovina contemporană în general şi din Suceava în special, loc dobândit printr-o muncă încordată, atentă, consecventă, migăloasă, onestă, pornită dintr-un imbold tainic dinlăuntrul fiinţei sale, lucrând în tăcere şi cu plăcere, cu multă trudă şi neostoită răbdare, explorând cu aviditate şi fervoare clipele de răgaz ale zilelor şi ceasurilor târzii ale nopţilor pe care şi le împarte şi drămăluieşte ingenios între „obligaţiile” şcolii şi cele ale casei, familiei, vieţii cotidiene şi civice.” (Mihai Iacobescu, „Comoara de la Voroneţ” (Însemnări, evocări, reflecţii… ), Editura Junimea, Iaşi, 2016, pag. 43).

Cu acest citat îşi începe pledoaria marele istoric şi om de cultură, personalitate marcantă a contemporanităţii noastre, renumitul prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, conducător de doctorate, care îşi detailează impresiile cu trimitere directă la adresa sărbătoritului nostru, prof. Gh. Giurcă, conturându-i cum nu se putea mai bine calitatea de cadru didactic de excepţie şi cea de autor al mai multor volume sub titlul „O carte despre istoria învăţământului din Suceava”, care ocupă locul trei din cele 32 de titluri care au făcut în timp obiectul unor articole de presă, constituind o capodoperă literară şi istorică a epocii noastre, adunate la un loc în acest volum cu o denumire de tezaur – „Comoara de la Voroneţ”.

Am făcut uz de acest expresiv citat de început din dorinţa sinceră de a confirma cum este perceput şi apreciat sărbătoritul nostru, de această tagmă intelectuală de primă mărime a acestor meleaguri. Totodată trebuie să afirm cu sinceritate că sunt pus în situaţia incomodă de a mă autodenunţa, pentru că nu ascund faptul că, din simpla mea postură de modest consătean, însă avid doritor de cunoaştere, consultând şi alte surse de informaţie în care este conturată personalitatea prof. Gh. Giurcă, în afară de admiraţia care mă încearcă, îmi creează şi unele emoţii, pentru că par neputincios în exprimare. Iar oricât de mult m-aş strădui, cuvintele mele sunt tot mai sărace şi parcă nu-şi găsesc locul în fraze, iar frazele într-un anumit context, pentru a contura cât mai elocvent, mai aproape de adevăr, portretul sărbătoritului nostru. Cu toată buna ta intenţie, eşti conştient că îţi asumi o mare răspundere şi îndrăzneală, până la limita tupeului. Pentru că nu este prea simplu să ai în vârful pixului tău sau pe tastatura calculatorului un intelectual de marcă de talia prof. Gh. Giurcă, cu statutul său bine conturat, de filolog şi literat de excepţie, care se prezintă la acest ceas aniversar, aşa după cum se va vedea în continuare, cu o impresionantă carte de vizită pe tărâm didactic, pedagogic, metodic şi de cultură generală.

Cu toate acestea, voi încerca să fiu cât mai categoric în exprimare, din postura omului care îl cunoaşte pe prof. Gh. Giurcă încă din anii copilăriei, trăind în vecinătate în obştea noastră natală.

Prin urmare, îmi permit să afirm că prof. Gh. Giurcă provine dintr-o familie de oameni gospodari, cu părinţi desăvârşiţi – tata fost lucrător CFR, mama casnică. Au avut împreună şase copii (trei fete şi trei băieţi); patru dintre ei au fost îndrumaţi, ajutaţi şi susţinuţi în pregătirea lor pentru a urma o carieră didactică, performanţă pe care nu a mai atins-o nicio altă familie din satul şi comuna Adâncata până în zilele noastre.

Performanţele nu se opresc aici, pentru că prof. Gh. Giurcă a făcut parte din generaţia de şcolari care nu s-au mulţumit ca, după absolvirea cursurilor elementare din localitate, să-şi completeze studiile cu unele şcoli de meserii sau profesionale, pentru a-şi legitima statutul de muncitori calificaţi pentru tot restul vieţii. Sau alţii, care au urmat cursurile unor licee sau şcoli medii tehnice şi şi-au adjudecat statutul de funcţionari prin diferite instituţii şi unităţi economice ale statului din acele vremuri.

Să nu uităm că erau anii când părinţii, cu precădere cei din mediu rural, erau destul de reticenţi în a-şi da odraslele să urmeze diferite şcoli în afara localităţii, ei o percepeau ca pe un mod subtil de a se sustrage de la munca câmpului şi treburilor gospodăreşti, pentru a duce o viaţă de huzur la oraş, spre nedumerirea fraţilor mai mari sau mai mici, care se considerau exploataţi prin munca lor, în defavoarea celui care îşi continuau studiile.

Era o realitate a acelor vremuri, pentru că întreţinerea unui copil la studii, în afara localităţii de domiciliu, presupunea un efort bugetar la care trebuiau să contribuie, în foarte multe cazuri, toţi membrii familiei. Totodată, nu trebuie neglijat rolul cadrelor didactice, şi în special al directorilor de şcoli, care duceau o intensă muncă de lămurire cu părinţii acelor copii cu dragoste de carte şi dotaţi de la natură cu un grad de inteligenţă mult peste media clasei, să-şi continue studiile liceale, inclusiv cele superioare. Pot afirma cu mândrie că prof. Gh. Giurcă a făcut parte prin excelenţă dintr-o generaţie pe care eu aş numi-o de „aur” a localităţii noastre, când a fost ridicat în mod simţitor numărul tinerilor care au urmat studiile superioare la diferite facultăţi, mulţi dintre ei au urmat o impresionantă carieră didactică şi profesională.

Pentru a-mi justifica afirmaţiile, voi da doar două exemple cu privire la colegii de generaţie; prof. de matematică Corneliu Duceac (1940 – 2019), fost director al actualelor colegii Economic (1966 – 1978) şi „Samoil Isopescu” (1980 – 1990) şi, tot din aceeaşi generaţie, la un an diferenţă, renumitul prof. de matematică Mircea Ott (1941 – 2015), fost director adjunct (1982 – 1987) şi apoi director (1987 – 1990) al renumitului Liceu „Ştefan cel Mare” din Suceava, care şi-au înscris numele în galeria cadrelor didactice de elită ale instituţiilor pe care le-au slujit cu credinţă ca profesori şi conducători.

Era perioada anilor 1960 – 1970, când cei din generaţia mea, proaspăt absolvenţi ai unor şcoli de meserii şi profesionale, sau ai unor şcoli medii tehnice (iar unii dintre noi urmam în paralel cu activitatea de producţie liceul la seral – aşa-numiţii „seralişti”) îi admiram cu respectul cuvenit pe aceşti tineri absolvenţi de studii superioare şi cu stagiile militare satisfăcute, performanţe pe care le consideram greu de atins. Statutul lor intelectual, conduita şi comportamentul lor atrăgeau în mod inevitabil atenţia celor din jur, cu precădere din mijlocul celor din care s-au ridicat. Şi nu întâmplător sătenii îi gratulau ca fiind „tobă de carte”.

Previziunile sătenilor noştri, cu mândrie pot afirma, s-au adeverit în timp, pentru că mai toţi cei din acea generaţie de intelectuali au făcut o frumoasă carieră în profesiile lor, remarcându-se în timp ca buni români şi mari patrioţi. Să nu uităm că o mare parte din activitatea lor au desfăşurat-o într-o perioadă destul de dificilă din istoria acestei ţări, când instituţiile de învăţământ erau în totalitatea lor politizate, iar întregul corp profesional şi didactic, în mare majoritate, avea sarcini şi obligaţii politice, obşteşti şi sociale, care erau mai exigent monitorizate decât realizările lor pe tărâm profesional, la orele de curs, de către organele de partid şi de stat care răspundeau de problemele educaţionale.

Cu toate acestea, nu cu puţină mândrie, pot afirma că, din acel detaşament al intelectualilor din obştea noastră natală, cel mai mult s-a remarcat prof. Gh. Giurcă, acest intelectual de prestigiu căruia noi, sătenii, trebuie să-i fim recunoscători şi profund îndatoraţi, pentru că prin truda muncii sale a răscolit izvoarele trecutului, pentru a publica două monografii – a şcolii şi, respectiv, a satului Adâncata. Lucrări care pot fi considerate ca adevărate certificate de naştere a localităţii, prin care autorul şi-a scos obştea natală din anonimat. Cu un exces de modestie, prof. Gh. Giurcă a confirmat, prin realizarea acestor lucrări, că a rămas mereu legat de şcoala la care a învăţat şi de satul şi sătenii din rândul cărora s-a ridicat. Dar să urmărim impresiile lăsate unui alt cadru universitar, cel care a prefaţat monografia satului Adâncata: „Intelectual de formaţie umanistă, cu un orizont cultural larg, Gheorghe Ghiurcă – fiu al satului Adâncata – a realizat o cercetare complexă, multi şi interdisciplinară. Scrisă cu responsabilitate şi respect pentru adevăr, această monografie închinată satului de obârşie şi locuitorilor lui este o pledoarie pentru cunoaşterea orizontului istoric local. Autorul a identificat, studiat şi interpretat un spectru variat de surse informative – arheologice, documentare, narative, etnografice, filologice, folclorice etc., – pe care le-a integrat, cu spirit critic, în conţinutul lucrării. Totodată a investigat şi valorificat literatura de specialitate existentă. Atenţia i-a fost îndreptată atât asupra studiilor aparţinând cercetătorilor consacraţi, cât şi a contribuţiilor de facturi diverse, datorate unor intelectuali din comună. Toate categoriile de surse informative – mai vechi sau mai noi – caracterizate prin grade diferite de credibilitate, au beneficiat de o interpretare profesionistă, riguros ştiinţifică. Izvoarele narative, etnografice, lingvistice, folclorice sunt acompaniate şi comparate sistematic cu cele documentare considerate, de bună seamă, surse informative de primă mână. Opiniile exprimate în literatura de specialitate sunt analizate cu grijă şi, atunci când ele nu concordă cu spiritul izvoarelor, primesc amendări corespunzătoare”.

Acest citat extras din prefaţa volumului „Monografia satului Adâncata, judeţul Suceava”, Editura George Tofan, Suceava – 2011, prezentat în medalion pe ultima copertă alături de chipul autorului, prof. Gh. Giurcă, sub semnătura reputatului istoric şi om de cultură conf. univ. dr. Mihai Lazăr (1946 – 2018), fost prodecan şi decan al Facultăţii de Istorie şi Geografie din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava.

Despre satul şi comuna Adâncata poate să scrie oricine… Nu ascund faptul că şi eu am încercat să surprind, în modestele mele lucrări, unele aspecte monografice. Şi se va mai scrie, dar respectivele scrieri nu se vor ridica la nivelul de cercetare, documentare literară, istorică şi de cultură generală a celor efectuate de sărbătoritul nostru, cu statutul său de om al literelor şi de filolog de excepţie, aşa cum bine s-a menţionat în citatul de mai sus.

 „Enciclopedia Bucovinei”, un fel de „carte a cărţilor” de istorie şi cultură generală a acestor meleaguri, a fost dată publicităţii într-o primă formă în 2004, de renumitul istoric şi om de cultură prof. Emil Satco (1941 – 2007). Apoi a fost revizuită, adăugită şi prezentată într-o formă tipografică impecabilă, în trei volume, cu peste 2500 pagini, de prof. Alis Niculică, fiica prof. Satco, şi lansată cu prilejul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri din anul 2018, sub egida Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” din Suceava. La paginile 63 – 65 este prezentat sărbătoritul nostru: „Giurcă V. Gheorghe este născut în Adâncata, judeţul Suceava – profesor; publicist; istoric literar; editor. Preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Filologice, filiala jud. Suceava (1976 – 1990). Membru al Societăţii pentru Cultură şi Literatură Română în Bucovina (din 1990); membru fondator al Fundaţiei Culturale a Bucovinei (1995). Studii: Liceul «Ştefan cel Mare», la Suceava (1954 – 1957); Facultatea de Filologie a Univ. «Al. I. Cuza», Iaşi (1960 – 1963). Profesor la Mitocu Dragomirmei (1963 – 1972); inspector la Inspectoratul Judeţean Suceava (1972 – 1975); director al Casei Corpului Didactic Suceava (1976 – 1986); profesor la Şcoala Normală «Mihai Eminescu», Suceava (1986 – 2002). Consilier cu probleme de cultură, Consiliul Judeţean Suceava (2003 – 2004). Corector de presă şi lucrări publicate de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor (2008 – 2015). Preocupări literare, didactice, de istorie a culturii. Este unul dintre cei mai avizaţi cercetători ai istoriei învăţământului din Bucovina şi un pedagog de excepţie. Colaborează cu studii şi articole la publicaţiile locale şi centrale, precum şi din Cernăuţi şi Chişinău”.

…La care se mai adaugă laborioasa sa activitate publicistică şi a cea de coautor şi autor al mai multor volume, reprezentând bogata sa activitate în domeniul istoriei şi literaturii, cu care a încercat, cu multă iscusinţă, inteligenţă, competenţă pedagogică şi didactică, să urce în timp, treaptă cu treaptă, pe acea mare „Golgotă” a culturii noastre naţionale.

Apreciindu-i meritele şi cinstea care o face obştei locale, cei rămaşi acasă, sătenii, prin reprezentanţii lor în conducerea localităţii, în frunte cu primarul comunei, au încercat în mod simbolic să-i recompenseze într-un fel meritele, acordându-i titlul „Cetăţean de Onoare” al comunei Adâncata, judeţul Suceava, încă din anul 2006.

În încheiere, încă o dată vă adresez urarea strămoşească „La mai mulţi ani sănătoşi şi fericiţi!”, domnule prof. Gh. Giurcă, alături de distinsa dumneavoastră familie şi de cei dragi, care ştiu să vă aprecieze meritele. Şi fie ca Cel de Sus să vă ocrotească, pentru a vă duce la bun sfârşit ceea ce v-aţi propus să realizaţi în acest vast şi atât de pretenţios domeniu al cercetării literare, istoriei şi culturii generale.

NICOLAI CIOBANU,

fost primar al comunei Adâncata

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. fost!!!!
    primar

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: